MTS

Zeci de campioni (naționali, mondiali și olimpici) se implică activ în campania de promovare a vaccinări, în contextul în care în România, lovită din plin de valul patru al pandemiei, numărul persoanelor care s-au vaccinat cu cel puțin o doză abia a trecut de 7 milioane, o „bornă” pe care Iohannis o anunțase pentru data de 1 septembrie.

Potrivit unui comunicat de presă al MTS, campania se bazează pe „mesajele și testimonialele” campionilor, a celor mai mari sportivi ai României.

„Am luat decizia de a demara această campanie pentru că suntem aproape de catastrofă și nu putem rămâne indiferenți. Nimeni nu este la adăpost, iar pericolul este prea mare ca să așteptăm până când va fi prea târziu. În orice clipă, cineva drag nouă se poate îmbolnăvi, iar boala ni-l poate lua pentru totdeauna. Nu există risc mai mare decât moartea! Nu există soluție mai la îndemână decât vaccinul! Aceasta este realitatea și trebuie să o acceptăm, rațional și responsabil, și să-i ajutăm și pe alții să înțeleagă. Sunt onorat să am alături de mine, în această cursă pentru viață, pe unii dintre cei mai valoroși sportivi ai României, adevărate modele de curaj, de conduită, de responsabilitate. Este una dintre cele mai importante lupte la care am participat vreodată și o facem cu dorința de a da curaj și încredere și semenilor noștri, de a salva cât mai multe vieți și de a readuce normalitatea mai aproape de noi toți. Mulțumesc Televiziunii Române pentru că a înțeles importanța și miza acestei campanii, devenind principalul nostru partener media, și invit toate trusturile media să ni se alăture. Avem nevoie de dumneavoastră, pentru ca acest mesaj să ajungă la cât mai multă lume”, a declarat Eduard Novak, ministrul interimar al Tineretului și Sportului, citat de MTS.

Până în prezent, s-au alăturat campaniei, alături de inițiatori, sportivii Gabriela Szabo (atletism), Doina Melinte (atletism), Ana Maria Brânză (scrimă), Victor Hănescu (tenis de câmp), Eva Tofalvi (biatlon), Robert Glință (natație), Bernadette Szoc (tenis de masă), Marian Drăgulescu (gimnastică), Florin Bratu (fotbal), Lucian Sânmărtean (fotbal), Marius Niculae (fotbal), Alexandru Gordaș (rugby), Tudor Boldor, Constantin Pristăvița și Vasile Bălan.

Numeroși alți mari sportivi și-au manifestat deja intenția de a se alătura campaniei „Campioni pentru viață” și urmează să participe la înregistrarea mesajelor pe care doresc să le transmită: Elisabeta Lipă (canotaj), Camelia Potec (natație), Elizabeta Samara, (tenis de masă), Daniela Dodean Monteiro (tenis de masă), Adina Diaconu (tenis de masă), Ovidiu Ionescu (tenis de masă), Gina Gogean, (gimnastică), Nicoleta Ancuța Bodnar (canotaj), Simona Genina Radiș (canotaj), Marius Vasile Cozmiuc (canotaj), Ciprian Tudosă (canotaj), Mihăiță Vasile Țigănescu (canotaj), Mugurel Vasile Semciuc (canotaj), Ștefan Constantin Berariu (canotaj), Cosmin Pascari (canotaj), Bogdan Lobonț (fotbal), Simona Amânar (gimnastică), Adrian Șulcă (judo) și Loredana Ohai (judo).

Citește și: Trăistariu, decis să se vaccineze anti-Covid