Monica Anisie
Monica Anisie

Pentru că nu există destul teatru pe scena politică românească, adăugăm niște acte cu aplauze și în școli. Îi pregătim pe cei mici pentru viață cu mască, o altă mască decât cea destinată coronavirusului.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţă că se va introduce o nouă materie pentru elevi. Este vorba despre învăţământul preuniversitar și este vorba despre o propunere care a venit din partea Universității Naționale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”.

Prezentă la deschiderea anului universitar, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Monica Anisie a precizat că, la iniţiativa acestei instituţii, elevii de la clasele a III-a, a IV-a, a VI-a, a VII-a, a X-a şi a XI-a vor putea studia teatrul.

Astfel, potrivit noului ordin de ministru, elevii de la clasele a III-a şi a IV-a vor putea studia disciplina “Eu şi scena”, cei de la clasele a VI-a şi a VII-a materia “Teatrul şi noi”, iar cei de la clasele a X-a şi a XI-a “Laboratorul de teatru”.

”Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” a propus în acest an şcolar Ministerului Educaţiei introducerea în curriculum la decizia şcolii a unei discipline din domeniul artei teatrale. MEC a aprobat prin ordin de ministru ca elevii sa studieze la clasele a III-a şi a IV-a disciplina “Eu şi scena”, la clasele a VI-a şi a VII-a disciplina “Teatrul şi noi”, la clasele a X-a şi a XI-a “Laboratorul de teatru”.

Ca profesor de Limba şi literatura română şi ministru, consider că acesta este un moment important pentru educaţie”, a declarat Monica Anisie, la deschiderea noului an universitar, scrie stirileprotv.ro.

Citește și: Pensionarii ies de ziua lor la miting, în fața Guvernului

#News