Firmă din Constanța, amendată cu 75.000 de lei pentru deversarea apelor neepurate pe terenuri din Rezervația Biosferei Delta Dunării

De asemenea, s-au dispus măsuri imediate privind dezafectarea instalaţiei precum şi curăţarea zonelor afectate.

Comisarii Gărzii de Mediu au amendat, cu 75.000 de lei, reprezentanţii unei firme din Vadu, judeţul Constanţa, care deversa ape uzate pe terenuri din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, potrivit g4media.ro.

”Toleranţă zero! Garda Naţională de Mediu amendează cu 75.000 lei o societate care a confundat Biosfera Delta Dunării cu propria hazna!”, a transmis Garda de Mediu, pe pagina de Facebook.

Comisari din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat un control la un operator economic din satul Vadu, comuna Corbu din judeţul Constanţa. ”În urma verificărilor, comisarii GNM au constatat că operatorul economic deţinea o instalaţie improvizată cu ajutorul căreia deversa ape fecaloid-menajere, neepurate, pe terenurile învecinate”, a mai transmis

 Garda de Mediu. Societatea a fost sancţionata cu amendă contravenţionala în valoare de 75.000 lei. De asemenea, s-au dispus măsuri imediate privind dezafectarea instalaţiei precum şi curăţarea zonelor afectate.

”Atragem atenţia şi pe această cale ca pentru astfel de încălcări ale normelor de protecţia mediului comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au toleranţă zero şi vor aplica sancţiunile maxime prevăzute de lege ”, a mai transmis Garda de Mediu.

O nouă specie de plantă, descoperită în România