Trăim într-o Românie care nu răspunde pentru propriile acțiuni. Undeva, în luna martie, eram sfătuiți să apelăm cu încredere la medicul de familie, dacă avem simptomele specifice infecției cu coronavirus. Că telefonul e acolo pentru noi. Că ni se răspunde. Ni se spunea să fim preventivi, să luăm măsuri și eram asigurați că nu luptăm singuri.

Mai mult, ni se spunea să apelăm numarul de urgență 112 sau Direcția de Sănătate Publică din județul în care de aflăm. Erau pancarte, erau mesaje la radio, era telefonul de urgență notat prin statusuri. În spațiul media erau doar asigurări că există un ajutor la orice oră. Că nu există o centrală prea ocupată încât să nu răspundă unui apel.

Și totuși. Mulți au sunat, puțini au răspuns. Un nou exemplu: Digi24 a făcut vineri seara un experiment, în prezența secretarului de stat Raed Arafat. Să zicem că un bucureștean care ar avea o problemă legată de COVID-19 a avut nevoie să sune la DSP. A trecut aproape jumătate de oră până când, de la capătul celălalt, să se audă o voce umană care a îndemnat: „Ziceți”.

În jumătate de oră se poate muri.

”În mod normal, trebuie să răspundă. Și dacă nu răspund, trebuie să explice de ce nu răspund”, a declarat Raed Arafat înainte de începerea experimentului.

”Nu știu ce sistem de apeluri telefonice au. În mod normal, ar trebui să fie un număr care redirecționează apelul către alte terminale, dacă unul dintre numere este ocupat. Dacă sunt mai multe numere la care trebuie încearcat pe rând, asta îngreunează accesul și poate trebuie analizată această treabă”, a comentat Raed Arafat.

Cumva, în Romania, nu-ți permiți să ai nevoie de ajutor. Ești ignorat. Ești pus să aștepți. Sau nu ți se răspunde.

Hai să punem pe pauză coronavirusul și să ne amintim de exemplele din anii trecuți, în care vocea care trebuie să ofere ajutor era seacă, plafonată și, mai ales, răstită. Sau ocupată cu altele.

”Noi în ultimele trei zile am detașat sute de oameni la DSP-urile din toată țara care au solicitat personal. Acest personal a fost dat pentru următoarele motive: să stea să răspundă la telefon și să sprijine anchetele epidemiologice. Ordinele au fost semnate, de acum DSP-ul trebuie să organizeze utilizarea acestui personal.

Au primit nenumărate instrucțiuni, în videoconferințe, de la Ministerul Sănătății. Și atunci, în mod normal, ar trebui să se răspundă la telefon, să dea informațiile, să gestioneze situația. Ce se așteaptă de la DSP? Ancheta epidemiologică, anumite analize și decizii privind cazurile din județele lor, analiza pe zonele care sunt focar, măsurile care se recomandă acolo, inclusiv carantinarea localităților”, a explicat Raed Arafat.

”Noi suntem deja de patru-cinci luni în pandemie, lăsând la o parte toate disfuncționalitățile și toate problemele care au fost – că de fiecare dată când vrei să te aprofundezi, iarăși îți vine altă problemă să o rezolvi, paralelă cu ce trebuie să faci.

Eu asta trebuie să o zic: adică s-a pierdut foarte mult timp pe care alte țări l-au folosit în pregătire mai departe; noi l-am pierdut să răspundem la unii și la alții 1.000 de chestii. Dar e normal, să zicem, așa e la noi.

Dar noi, pe baza experienței cumulate, trebuie să ne pregătim mai bine, pentru că va veni poate o perioadă mai grea în toamnă. O să ai și gripă, o să ai și covid, o să ai și alte probleme. Poate o să avem din nou cazuri infectate, poate din nou ne crește numărul cazurilor, dacă acum vom reuși să-l scădem. Deci, din acest punct de vedere, este clar că pregătirea, acum, este foarte importantă. Și acum este o perioadă în care trebuie să ne pregătim mai bine”, a adăugat Arafat.

Raed Arafat răspunde în fața României. Și insistă că oamenii care ar trebui să ne răspundă în caz de urgență primesc instrucțiuni. Eu insist pe faptul că există oameni, dar nu mai există umanitate. Nu de ieri sau de azi.

”Rămâi acolo că îți trimit eu echipaj, dar nu mai ține linia ocupată”.

Citește și: Guvernul a adoptat a doua oară pachetul de restricții pentru limitarea răspândirii coronavirusului

#News