15 persoane rănite, după ce două trenuri au deraiat în Elveția

Zona în care au avut loc accidentele a fost afectată de o furtună puternică

15 persoane au fost rănite în Elveția, după ce două trenuri regionale au deraiat aproape simultan în nord-vestul țării, a transmis poliţia cantonală din Berna. Zona în care au avut loc accidentele a fost afectată de o furtună puternică, aceasta fiind indicată drept cauza uneia dintre deraieri, potrivit digi24.ro.



Primul tren a deraiat în jurul orei 16:30 (14:30 GMT) în Luscherz, iar al doilea după aproximativ 20 de minute în apropiere de Buren zum Hof, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei 

În Buren zum Hof, care se află la aproximativ 20 de kilometri nord de Berna, nouă adulţi şi trei copii au fost răniţi, a declarat Magdalena Rast, o purtătoarea de cuvânt a poliţiei cantonale. Imaginile difuzate la televizor au arătat vagoane răsturnate,  cabina şoferului fiind încastrată într-unul din stâlpii metalici care susţin sistemul catenar. Furtuna cu rafale puternice care s-a abătut vineri asupra Elveţiei a fost probabil cauza deraierii la Buren zum Hof, potrivit companiei de căi ferate RBS (Regionalverkehr Bern-Solothurn). 

În momentul în care a avut loc deraierea, o staţie care efectuează măsurători din Koppigen, oraş situat în apropiere, a înregistrat o rafală de 136 de kilometri/oră

Deraierea care s-a produs la Luscherz s-a soldat cu trei răniţi, inclusiv mecanicul trenului, a declarat poliţia cantonală într-un comunicat. O parte din trenul regional operat de compania Aare Seeland mobil (Asm) s-a răsturnat. Pompierii au fost chemaţi pentru a-i elibera pe pasageri, a spus poliţia, adăugând că la bordul trenului se aflau în total 16 persoane în momentul accidentului.

Elveţia este cunoscută pentru reţeaua sa feroviară foarte densă.

Amatori din întreaga lume vin special în Elveţia pentru a călători la bordul unor trenuri pe anumite trasee ce traversează peisaje excepţionale din Alpi sau trenuri care nu au echivalent în altă părţi ale lumii lume şi reuşesc să urce pante foarte abrupte.Numărul victimelor accidentelor feroviare a scăzut considerabil în ultimele decenii. Cel mai mortal dezastru din istoria feroviară elveţiană a avut loc pe14 iunie 1891, când un pod al căii ferate Jura-Simplon, construit de Gustave Eiffel, s-a prăbuşit sub greutatea unui tren aglomerat care sosea de la Basel. Accidentul a provocat 73 de morţi şi peste 150 de răniţi.

Frații Tate, plasați în arest la domiciliu