Trump își schimbă avocații, ca să-și schimbe norocul

Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat duminică că a angajat doi noi avocaţi pentru a-l apăra în procesul de punere sub acuzare care va începe pe 9 februarie

Fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat că intenționează să-și schimbe echipa de avocați, cea care îl va reprezenta în procesul care îl vizează pe acesta și e programat în data de 9 februarie 2021, anunță AFP.

În realitate, decizia nu ar fi aparținut întocmai fostului președinte SUA Donald Trump, ci mai degrabă foștilor săi avocați care au anunțat în presă, în cursul zilei de sâmbătă, că renunța la a-l mai reprezenta pe acesta, din pricina unor neînțelegeri legate de linia de apărare.

Donald Trump: „Respectabilii avocați pledanți David Schoen şi Bruce L. Castor Jr. vor conduce acum echipa”

În timp ce Bruce L. Castor Jr. colaborează pentru prima dată cu fostul președinte american, David Shoen are în palmaresul său încă o colaborare cu Donald Trump.

Procesul ce îl vizează pe Trump va avea loc în data de 9 februarie 2021 și va tranșa implicarea morală a sa în violențele de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021, cele care au avut ca rezultat decesul a cinci persoane, printre care și a unui membru al forțelor de ordine. Magnatul este acuzat de instigare la insurecție.

Dacă va fi găsit vinovat, Donald Trump riscă să nu mai poată candida la alegerile prezidențiale din 2024, așa cum a declarat că ar avea intenția. Cu toate astea, există o probabilitate destul de mare ca acesta să fie achitat, de vreme ce este nevoie de două treimi din efectivul de senatori, care să acorde un vot împotriva fostului președintele american.

De menționat că în momentul de față doar cinci senatori republicani și-au manifestat intenția de a vota împotriva acestuia, ceea ce ar însemna un total de 55 de senatori (50 de senatori democrați, deja existenți), dintr-un necesar de 67.

Citește și: Trump așteaptă să fie judecat. Starea de sănătate a judecătorului Leahy, precară