Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a dat vineri o serie de declarații privind așa-zisa propunere legislativă despre posibilitatea alegerii spitalului de către cetățeni și despre coplată. Astfel, acesta a zis că aceasta ar fi, în realitate, o minciună, neavând vreun fundament real, scopul nefiind privatizarea sistemului de sănătate.

Citește și: Se privatizează Guvernul!

„Demagogia pe care am văzut-o la foarte mulţi lideri politici din România care şi-au bătut joc de ţară şi de români deja depăşeşte orice limită. Propunerile de modificare a legislaţiei în domeniul sănătăţii sunt profund benefice pentru cetăţeni şi ele izvorăsc din nevoia de a asigura fiecărui cetăţean libertatea de a-şi alege furnizorul de servicii medicale în ceea ce priveşte programele de sănătate care sunt finanţate de la bugetul Casei de sănătate. (…) Aberaţiile cu privatizarea sistemului de sănătate, cu obligaţia coplăţii în spitalele private sunt minciuni gogonate. Nimeni nu schimbă structura de organizare a spitalelor, nimeni nu introduce coplata pentru programele de sănătate, care sunt asigurate fie de spitale publice, fie private. Culmea nesimţirii este la PSD, care prin intermediul Ordonanţei adoptate în 2019 au introdus coplata în sistemele private, tocmai ei inventează această minciună că ar fi condiţionată furnizarea serviciilor medicale în cadrul programelor de sănătate finanţate de la casa de sănătate ar fi introdusă coplata. Nu va fi necesară nicio coplată la spitalele private sau la spitalele publice pentru a accesa serviciile medicale care sunt oferite în cadrul programelor de sănătate”, a declarat Orban.

Astfel, Ludovic Orban a ținut să sublinieze că propunerea legislativă include serviciile medicale plătite prin programele de sănătate.

Citește și: Lui Costache i se cere demisia de la Sibiu

„Acest proiect este în dezbatere publică şi vom stabili care este cea mai bună modalitate de adoptare a lui. (…) La ora actuală Parlamentul este dominat de o majoritate roşie, nocivă, care şi-a bătut joc de România şi care foloseşte toate tertipurile parlamentare pentru a împiedica adoptarea oricărui act normativ benefic pentru români”, a mai spus Orban.

De asemenea, Ludovic Orban a vorbit despre listele de așteptare pentru investigații și a motivat acest lucru cu neputința tuturor spitalelor de a face astfel de investigații.

#News