Grupul de creștini ar arde rockerii pe rug, dacă ar avea voie

Dumnezeu e iubire, Dumnezeu e acceptare! Punct și de la capăt! Dumnezeul unora e uricios și nu e în stare să accepte că nu suntem c toții la fel. Despre ce e vorba, mai exact?

„Grupul de creștini”, o adunare religioasă din Suceava, a pus gând rău Bucovina Rock Castle, considerând că așa ceva nu are de ce să se desfășoare în zonă, întrucât pe-acolo sunt doar oameni religioși și cuminți. Cu alte cuvinte, pletoșii cu tricouri înspăimântătoare și muzică drăcească, n-au de ce să le invadeze teritoriul sfânt și să-i scoată pe ei din toate cele religioase.

Citește și: Therion vine la Maximum Rock Festival

Grețos și blasfemie, leit-motif-ele supărării lor

„Cerem în Numele Lui Dumnezeu, a bunului simt, a Moralității Publice, a valorilor creștine-biblice și tradiționale românești, ca în anul 2020 să nu se mai dea nici un cent de la ambele bugete, menționate mai sus, bani publici, pentru „Bucovina Rock Castle” și pentru Concertul ”Bucovina Rockfest” ambele desfășurate până acum Ia Cetatea de Scaun Suceava în luna August la interval de două săptămâni. Inadmisibil !!! Veți răspunde înaintea judecătorului Suprem-Dumnezeu pentru procesul de demonizare treptată a Municipiului și Județului Suceava. V-am dat pe mâna Lui Dumnezeu prin rugăciune și post”, se arată în comunicatul trimis de către grupul de creștini.

Și-acum, fie vorba între noi, aceștia nu-s interesați doar de anularea Bucovina Rock Castle. În realitate, membrii grupării religioase vor să restabilească ordinea, liniștea și disciplina în toată țara, întrucât plângeri asemănătoare au fost formulate și împotriva Zilelor Sucevei, Bucovina Rockfest și… Untold (Cluj).

Citește și: Cradle of Filth vine anul acesta la Rockstadt Extreme Fest

„În anul 2020, vom bloca bugetul Primăriei Suceava, (urmând toate etapele legale) și Zilele Sucevei 21-24 iunie, deoarece și aici este o tocătură de bani din buzunarul sucevenilor, în bătaie de joc. Este o blasfemie și bătaie de joc, față de Sărbătoarea Religioasă ”Sfântul loan Cel Nou de Ia Suceava” și a zecilor de mii de pelerini veniți din toate colțurile țării, în acelasi timp au loc în Suceava, 3 zile de Concerte grețoase din toate punctele de vedere, mult zgomot pt nimic, vin tot-felul de caravane cu Circuri și Balansoare rotative, pe toate camioanele și aceste balansoare sunt puse numai postere cu femei dezbracate”, se arată în contestație.

Soluția e simplă! Nu-ți plac concertele rock, nu te duce la ele! Așteptăm cu interes o plângere împotriva concertelor lui Fuego, de asemenea! Să fie, domnule, liniște și rugăciune!

#News