Delegatia CJ Sibiu
Delegatia CJ Sibiu. Sursa foto:sibiulinimagini.ro

Deputatul PSD Bogdan Trif aduce o serie de acuzații la adresa liberalei Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu. Acesta susține că o delegație a Consiliului Județean, condusă de Daniela Cîmpean, ar fi plecat pe banii contribuabililor, într-o vizită de lucru în cea mai exclusivistă destinație turistică și cea mai scumpă, Dubai. 

BogdanTrif susține că la întoarcerea din Emiratele Arabe Unite Daniela Cîmpean a încercat să justifice vacanța petrecută pe banii sibienilor, aducând în mod nejustificat critici nefondate la adresa lui. Mai exact, președinta CJ Sibiu l-a criticat pe deputatul Bogdan Trif, acuzându-l că în timpul mandatului său de ministru al Turismului a invitat un grup de influenceri din Dubai în vizită în România, pe care apoi i-ar fi părăsit, prejudiciind astfel imaginea României.

„Minciuna doamnei Cîmpean este ușor de demontat pentru că, imediat după ce am fost numit ministru, în 2018, am organizat un stand al României în cadrul Târgului de Turism din Dubai. Aici am avut întâlniri cu cei mai importanți turoperatori de turism din Emiratele Arabe Unite, dar și cu oficialitățile guvernamentale din Dubai, care și-au manifestat interesul pentru destinația turistică România. În 2019, împreună cu Ambasadorul României în Emiratele Arabe Unite, Excelența Sa Adrian Măcelaru și în special cu sprijinul Consulului General al României în Dubai, doamna Nicoleta Teodorovici, am reușit să aducem cei mai importanți bloggeri/vloggeri în România. Ministerul Turismului a suportat integral costurile cu transportul aerian, cazare, masă și deplasările pe teritoriul României”, a declarat deputatul PSD Bogdan Trif. 

Bogdan Trif: Colegii liberali ai doamnei Cîmpean au găsit de cuviință să desființeze Ministerul Turismului

Deputatul PSD a mai explicat că membrii grupului au avut un program bine stabilit iar doi reprezentanți ai Ministerului Turismului au fost alături de ei. Deputatul PSD a insistat ca in programul de lucru să fie inclus și județul Sibiu, unde au fost vizitate obiectivele turistice din Muzeul din Dumbrava Sibiului, Bâlea și monumentele UNESCO din județ.

„Influencerii au transmis atât live, cât și după încheierea vizitei, materiale despre obiectivele turistice din România. În toate materialele au fost doar impresii pozitive despre obiectivele turistice vizitate (materialele au fost inventariate de reprezentanții Consulatului și transmise apoi către Ministerul Turismului). Urma să organizăm și alte infotrip-uri și întâlniri între turoperatorii din Dubai și cei din România, dar Guvernul PSD a căzut în Parlament, iar colegii liberali ai doamnei Cîmpean au găsit de cuviință să desființeze Ministerul Turismului și să nu mai organizeze niciun eveniment de acest fel. Cu alte cuvinte, să nu mai facă nimic pentru turismul din România. Am fost singurul ministru al Turismului care a adus influenceri din Dubai în România și tocmai de aceea doamna Cîmpean a considerat potrivit să mă critice pe mine, că doar nu era să îi critice pe foștii miniștri liberali ai Turismului care nu au făcut nimic pentru a promova România ca destinație turistică în Emiratele Arabe Unite”, a spus deputatul PSD.

Daniela Cîmpean a încercat să-și acopere vacanța de lux petrecută în Dubai  pe banii sibienilor, folosind clișeul ”PSD e de vină”, a mai declarat deputatul PSD.

Vlăduța Lupău a anunţat că este însărcinată!