foto twitter

Făcând referire la postarea celor de la PSD în care se vorbea despre români ca fiind „ciuma Europei”, Nelu Tătaru explică faptul că s-a ajuns la această situație prin nerespectarea regulilor sanitare impuse de autorități. De asemenea, ministrul Sănătății a mai menționat că în acest moment preferă mai de grabă să se gândească la o modalitate de impulsionare a populației să respecte normele în vigoare, decât la o nouă stare de urgență, situație ce nu ar fi preferată de nimeni.

„În acest moment nu avem perspectiva unei stări de urgență, dar starea de alertă se va menține atâta timp cât vom reuși să gestionăm și vom vedea că mergem pe acea pantă descendentă. Nu m-aș gândi cam când ar putea veni o stare de urgență, m-aș gândi cum facem ca toți să ne respectăm partea noastră de treabă. La un moment poate ajungem la acea suprapopulare a terapiilor intensive care va însemna un semnal de alarmă”, a spus Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru: „Trăim într-un moment dificil”

„Dar mai există un agent economic care a beneficiat de relaxare, care își desfășoară activitatea, care ar trebui să fie în condițiile pe care le-am agreat. Ar trebui să le respecte. Și populația civilă ar trebui să le respecte. Atât timp cât avem aceste curente negaționiste, acea bagadelizare a celor 3-4 luni pe care le-am trecut împreună și în care toată lumea a respectat niște reguli, va fi destul de greu. Rămâne ca noi să aducem în imagine tot timpul ce se întâmplă și care e fața adevărată a infecției cu coronavirus. Trăim într-un moment dificil”, a adăugat ministrul Tătaru.

Cum era de așteptat, în același context, ministrul Sănății, Nelu Tătaru a mai declarat că din ce în ce mai multe țări încep să pună restricții României, din pricina numărului ridicat de infectare cu Coronavirus.

„Stăm și strigăm că am ajuns ciuma Europei. Cum am ajuns ciuma Europei? Nerespectând niște reguli sau instigând să nu respectăm niște reguli”, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Citește și: Halep, Țiriac și Hagi fac front comun: „Haideți să fim responsabili!”

#News