Am cam devenit supraponderali și dăm vina pe statul în casă și pe coronavirus. Nimic mai fals. Coronavirusul nu îngrașă. Nici statul în casă nu îngrașă. Și, nu, nici măcar ideea de izolare nu adaugă kilograme în plus.

Am devenit supraponderali voit și e amuzant că acest fapt afectează până și turismul. Sau poate nu e tocmai amuzant că o decizie poate influența negativ o meserie. Și o tradiție. Ne rostogolim spre viitor.

Vestea proastă e că nu e vina anului 2020. Ne rotunjim constant de cel puțin 15 ani.

Am spus că kilogramele în plus afectează turismul și am și un exemplu mic: gondolele. Numărul de turiști care se pot plimba cu gondolele pe canalele din Veneția a fost redus la cinci persoane, iar în gondolele folosite pentru traversarea Marelui Canal, numărul a scăzut de la 14 la 12 turiști, scrie The Guardian. Măsura a fost luată din cauza vizitatorilor supraponderali.

”În comparație cu acum 10 sau 15 ani, turiștii cântăresc un pic mai mult”, a declarat Andrea Balbi, președintele asociației de gondolieri din Veneția. ”Nu avem un cântar pentru a stabili greutatea vizitatorilor, așa că am redus numărul de pasageri.

Ar fi și dubios să ajungem să cântărim turiștii înainte de a-i lăsa în gondolă. Imagineația mea lucrează și-mi și spune că nu ar fi tocmai politicos. Ba chiar riscant. E interesant că nu se ajunge la loznica ”Clientul nostru, stăpândul nostru”. Ci la partea exact opusă: dreptul de a selecta clientela.

”Este vorba despre continuarea unei tradiții”, a declarat Andrea Balbi. ”Canalele, clădirile, istoria orașului … lumea gondolierilor este unică, suntem doar 433 de gondolieri, iar candidatura cuiva din Paris, New York sau oricare alt oraș nu ar fi o continuare a tradiției”.

Ca să concluzionăm: atenție la dietă. Că, altfel, rămân gondolierii fără locuri de muncă.

Citește și: Carol Friedman și ultima sinagogă din Constanța

#News