Gabriela Firea_Primar General

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a dispus deschiderea în regim de urgență a spitalului modular construit pe amplasamentul viitorului Spital Metropolitan din zona Pipera, ca secţie exterioară a Spitalului „Victor Babeş”, având în vedere evoluția pandemiei de Covid-19. Firea a mai anunțat și achiziționarea a 5 noi aparate de testare RT-PCR pentru spitalele Victor Babeș, Colentina și Carol Davila, dar și suplimentarea numărului de paturi în secțiile de terapie intensivă în spitalele din subordinea Primăriei.

„Infecția virală Sars-Cov 2 se tratează cu medicamente, dacă sunt simptome, iar pandemia se depășește cu o bună organizare și gestionare judicioasă a resurselor. În acest context, am decis să achiziționăm încă 5 aparate de testare RT – PCR, plus extractoare, care cresc viteza de analiză, pentru spitalele Victor Babeș, Colentina, Carol Davila. Aceste aparate de testare se adaugă celor 5 cumpărate în luna martie.

În plus, deschidem secția exterioară a Spitalului Victor Babeș, din zona Pipera, pentru pacienții cu forme ușoare, care vor dori sau necesita internare. Din cele 500 de locuri disponibile în structura modulară construită, pregătim primele 100 de paturi, cât ne-a solicitat conducerea spiralului.

Condițiile medicale și de confort vor fi la nivelul unui spital modern: medici și asistenți bine pregătiți, aparatură, tratamente, meniu zilnic adecvat, băi proprii saloanelor cu 1 sau 2 paturi, tv, aer condiționat, wi-fi.

Să speram că DSP nu inventeaza vreun motiv să nu ne dea avizul. După care ministrul sănătății să plângă la televizor că nu mai sunt paturi libere în spitale!! În plus, chiar dacă Spitalul Colentina se pregătește să se redeschidă pentru pacienții cronici din întreaga țară, păstrăm, deocamdată, o zonă pentru pacienții covid, inclusiv 6 paturi ATI în plus față de cele 14 ocupate acum.

Și la Carol Davila avem pregatite 10 paturi de ATI, pentru pacienții cu afecțiuni nefrologice plus covid. Trebuie să învățăm să trăim cât de cât normal cu acest virus. Trebuie să dotăm spitalele și să-i protejăm pe medici. Dimensionarea corectă a resurselor este cheia reușitei. Să aveți multă sănătate! Să nu fie nevoie de spitale. Dar, dacă apare totuși o problemă, să știți că vă puteți baza pe noi! Suntem aici!”, a transmis Primarul General Gabriela Firea.

Citește și: Cu cifrele pe masă (2)! Firea: Bucureștiul nu este focar Covid-19!

HashtagNews.ro