Masini
Masini. Sursa foto: stirile protv,ro


Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a declarat,referindu-se la creşterea poliţelor RCA, că piaţa este liberă, dar că în cazul în care se va stabili că au existat „înţelegeri în spatele uşilor închise”, autorităţile vor face investigaţiile necesare, potrivit digi24.ro

„Trebuie să înţelegem: comerţul, fie el cu produse sau servicii, este liber. Cred că o piaţă concurenţială corectă va stabili fiecare dintre operatorii economici din domeniu dacă a făcut alegerea corespunzătoare. Bineînţeles, acolo unde la un moment dat se poate identifica că au existat înţelegeri în spatele uşilor închise, sunt convins că autorităţile competente vor face investigaţiile ce se cuvin”, a arătat Horia Constantinescu.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a declarat că Guvernul are disponibilitatea de a-şi oferi sprijinul, în limita atribuţiilor pe care le are. Pe de altă parte, a reamintit că Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) nu se află în subordinea Guvernului şi a menţionat că autoritatea de reglementare are „toate pârghiile legale pe care statul le-a oferit” pentru a gestiona astfel de situaţii.

„Există în primul rând o autoritate în domeniu, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară. Responsabilităţile legale ale acestei entităţi, care se află în subordinea altei instituţii decât Guvernul României, sunt cât se poate de clare şi sunt convins că această instituţie a statului român face toate demersurile necesare pentru a gestiona această situaţie. Din perspectiva Guvernului, există, desigur, tot sprijinul necesar, în limita atribuţiilor pe care Guvernul le are şi care, desigur, reprezintă o plajă foarte limitată în raport cu autoritatea de reglementare pe care o reprezintă ASF. Cu siguranţă, în zilele următoare, ASF, în primul rând – poate şi cu sprijinul altor instituţii, dar având în primă instanţă, până la urmă, responsabilitatea legală care îi revine – va analiza şi va propune, va lua măsurile care se impun într-un astfel de context”, a precizat acesta.

Percheziții în cinci județe și București, la persoane suspectate că au luat indemnizații ilegale