Bolnavii din Arad, chestionați despre calitatea serviciilor medicale oferite de Spitalul Județean prin intermediul unei aplicații

 Pacienţii vor primi un SMS pe telefon, cu un link către un chestionar conţinând întrebări despre experienţa pe care au avut-o în spital.

Toţi pacienţii care ajung la Spitalul  Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, indiferent că merg la Urgenţe, Ambulatoriu sau sunt internaţi, au acces, de luni, la o aplicaţie online prin care îşi pot spune părerea despre serviciile medicale de care au beneficiat sau despre personal. Potrivit conducerii unităţii medicale, accesul la această aplicaţie a fost posibil de anul trecut doar pentru cei care au fost internaţi, nu şi pentru cei care au mers la consultaţii în Ambulatoriu sau au primit îngrijiri în UPU, potrivit g4media.ro.

 Pacienţii vor primi un SMS pe telefon, cu un link către un chestionar conţinând întrebări despre experienţa pe care au avut-o în spital.

 „În vara anului trecut am oferit pacienţilor posibilitatea de a-şi exprima, după externare, mulţumirea sau nemulţumirea referitoare la condiţiile de spitalizare şi la serviciile medicale oferite, printr-o metodă simplă, prin intermediul unui mesaj text, pe telefon. De la sfârşitul lunii august şi până pe 31 ianuarie, au fost trimise, către pacienţi, 12.023 de chestionare, iar 1.934 de pacienţi le-au şi completat. Marea majoritate a răspunsurilor au evidenţiat că pacienţii sunt mulţumiţi (51,22%) şi foarte mulţumiţi (31.20%) de serviciile medicale, iar printre nemulţumiri se numără, în special, condiţiile de spitalizare din secţiile care îşi desfăşoară activitatea în clădiri vechi precum cele din incinta fostului Spital Municipal sau fostului Spital Matern. Vrem să aflăm şi experienţele pacienţilor care beneficiază de servicii medicale în regim de urgenţă sau în cabinetele din ambulatoriu. Cu ajutorul răspunsurilor primite considerăm că vom putea îmbunătăţi activitatea fiecăruia dintre noi, pentru a acorda servicii medicale eficiente”, a declarat managerul SCJU Arad, Florina Ionescu.

 Pacienţii au la dispoziţie un interval de două săptămâni pentru a folosit aplicaţia „SMS Feedback”, după ce primesc pe telefon un link şi următorul mesaj: „Vă rugăm să răspundeţi întrebărilor din chestionarul următor. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”. 

După accesarea link-ului, pacienţii vor răspunde la întrebări referitoare la activitatea şi implicarea medicului, asistenţilor medicali, infirmierilor, despre comunicarea acestora atât cu pacienţii, cât şi cu aparţinătorii, dar şi despre curăţenie sau, în cazul UPU, despre timpii de aşteptare şi efectuarea triajului. La finalul chestionarului, pacienţii au posibilitatea să scrie observaţii referitoare la aspectele pozitive sau negative constatate în timpul experienţei avute la spital.

Produsele alimentare cu specii de insecte autorizate ca alimente noi, prezentate în magazine în standuri separate, cu panouri de informare clare