Percheziții în județul Vaslui la persoane care s-au răfuit cu pistoale

Acestea sunt suspectate că ar fi fost implicate în mai multe conflicte în luna august

Politist.sursa foto: stirileprotv.ro

Oamenii legii din Vaslui fac 19 percheziţii la persoane suspectate că ar fi fost implicate în mai multe conflicte în luna august, potrivit stiripesurse.ro.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui a anunţat că poliţiştii din cadrul IPJ, luptători pentru acţiuni speciale şi jandarmi pun în aplicare joi, 19 mandate de percheziţie domiciliară, la adrese din oraşul Murgeni, comuna Zorleni şi municipiul Bârlad

. “În cauzele penale în care au fost dispuse percheziţiile, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, ameninţare, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu şi infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor. Ancheta este în curs de desfăşurare, poliţiştii urmând a efectua cercetări, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate”, a precizat IPJ Vaslui.

Percheziţiile au loc în localităţile Simila şi Murgeni, unde sunt instituite şi zone speciale de siguranţă publică

IPJ Vaslui a mai anunţat că percheziţiile au loc în cadrul unor dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu şi infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, întocmite ca urmare a unor conflicte între mai multe persoane, care au avut loc în august 2023.

ANM anunță cod galben de ploi abundente