Acte
Acte- pag de FB Gabriela Firea

Gabriela Firea îl acuză pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, că a preluat multe din proiectele începute în timpul mandatului ei de edil. Într-o postare pe pagina de Facebook, Gabriela Firea susține că în #NoulBucurești nu s-a lucrat nimic, minciuna și furtul continuând la aproape doi ani de la alegeri.

Potrivit fostului edil al Capitalei, actualul primar general supune la vot reabilitarea Parcului Carol, un proiect lucrat în mandatul ei, ca și cum ar fi al său, pe care l-a găsit în sertare, pe care a pus ștampila și semnătura pe el


„Nu mă miră, a făcut așa și cu tramvaiele, cu fondurile europene pentru reabilitare termică și toate investițiile mari. Măcar de s-ar vedea ceva. Proiectul de reabilitare peisagistică a Parcului Carol, introdus pe ordinea de zi a Consiliului General, a fost lucrat în anul 2019 de echipa Companiei Municipale Dezvoltare Durabilă. Da, una dintre „companiile ilegale, fără profesioniști, care nu lucrau nimic”, cum a tot spus în atacurile la adresa mea”, a scris Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.

Gabriela Firea susține că Nicușor Dan a reevaluat acum situația după propriul interes, proiectele lăsate de ea fiind bune, angajații profesioniști și companiile nemaifiind chiar atât de ilegale

” Cum să interpretez altfel văzând că în proiectul Parcul Carol Nicușor Dan nu a schimbat nici măcar o virgulă din ce lucrase echipa mea? Asta înseamnă, evident, că proiectul e perfect, iar echipa de arhitecți, proiectanți, peisagiști a fost bună. Aceiași oameni care au fost nevoiți să-și găsească alte locuri de muncă pentru că Nicușor Dan s-a încăpățânat să închidă singura companie municipală care livra proiecte la cheie, la costuri mult mai mici. Apropos, aceeași echipă a lucrat și la proiectul reabilitării Grădinii Cișmigiu, doar că acesta a avut ghinionul să fie blocat în instanță chiar de Nicușor Dan, în campania electorală”, a mai declarat Gabriela Firea. Aceasta susține că apreciază interesul pentru Parcul Carol, având în vedere cum au fost abandonate toate spațiile verzi din oraș, Cișmigiul fiind în paragină, în Herăstrău colcăind șobolanii, iar în fața Teatrului Național, în centrul orașului, fiind numai uscăciune.

Fostul edil susține că acesta nu este singurul proiect furat de la echipa ei sau de la consilierii generali social-democrați

„După doi ani grei, Nicușor Dan și-a adus aminte de angajații TESA din spitalele bucureștene și propune un stimulent financiar pentru aceștia. Consilierii generali PSD au propus asta de trei ori în ultimii doi ani și primarul general nici nu a vrut să audă. Nu a pus proiectul pe ordinea de zi nici în decembrie 2020, nici în ianuarie 2021 și nici iunie 2022. Iată încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că mandatul lui Nicușor Dan și al majorității PNL-USR-PMP se bazează pe minciună și pe furt. Mi-ar fi rușine să ies în lume dacă aș fi în locul lor. Ei cred că bucureștenii nu văd și uită. Nu, bucureștenii sunt inteligenți și au ținere de minte”, a mai declarat Gabriela Firea.

Ministrul Gabriela Firea, anunț la întâlnirea femeilor social-democrate: Proiectul de susținere a natalității a primit avizul Ministerului Justiției și finanțare din partea Ministerului Finanțelor