Marcel Ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a anunțat, duminică seară, la Antena 3, care este propunerea de premier în cazul în care moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va trece. Este vorba de Leonardo Badea, viceguvernatorul Băncii Naționale.

„E una dintre variantele luate în calcul în acest moment şi e un om care merită să aibă această propunere”, a precizat Ciolacu, duminică seară, la Antena 3, citat de Agerpres.

Leonardo Badea a fost deputat şi senator PSD de Dâmboviţa, iar în perioada 2017- 2019 a fost președinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Ciolacu arată spre Iohannis pentru eșecul din acest an

Guvernul Orban 2 a fost învestit pe 14 martie, când deja la nivel mondial se anunțase pandemia de coronavirus. Orice decizie întârziată în acel moment putea duce la un efect de domino, în contextul crizei sanitare ce se prevedea.  

„A făcut o mare greşeală preşedintele Klaus Iohannis că nu a venit, când a început criza de coronavirus, cu un guvern de uniune naţională. România ar fi arătat cu totul şi cu totul altfel în acest moment. Nu numai PSD cu PNL, erau toate forţele politice implicate în acest efort, ar fi fost o altă comunicare mult mai coerentă şi sunt sigur că acel guvern nu s-ar fi îndepărtat de agenda românilor. A fost o greşeală majoră. Un preşedinte în acel moment trebuia să vadă interesul românilor mai presus decât interesul PNL şi această agendă doar politică a PNL”, a adăugat Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.

Orban (3), susținut de PNL

De partea cealaltă, liberalii îl susțin în continuare pe Ludovic Orban. Într-o postare făcută pe Facebook, Ovidiu Raețchi a precizat că dacă moțiunea de cenzură va trece, Orban este propunerea pentru „noul” guvern.

Numele premierului după moțiunea de cenzură de mâine? Ludovic Orban. Moțiunea, după cum arată toate simularile azi,…

Publicată de Ovidiu Alexandru Raetchi pe Duminică, 30 august 2020

„Vestea proastă pentru PSD e însă alta: că, la cum arată acum sondajele de opinie și la scorul pe care PNL îl va obține la locale, cu mult deasupra oamenilor lui Ciolacu, știm deja și numele premierului României din 2021 înainte. Este același”, a scris Raețchi pe Facebook.

Citește și: Grindeanu, ferm pe poziții. Cine nu votează moțiunea, exclus din partid

#News