Avertismentul medicilor ieşeni, după ce doi soţi ar fi murit din cauza unui spray împotriva insectelor

Toate substanţele împotriva insectelor sau a altor dăunători care sunt folosite trebuie validate pentru a putea fi comercializate în UE, trebuind utilizate conform etichetei

Medicii ieşeni lansează un avertisment după ce un bărbat vârstă de 63 de ani şi soţia sa, 57 de ani ar fi murit după ce au folosit un spray împotriva insectelor, înainte de culcare. Peste noapte li s-a făcut rău, dimineaţă starea lor fiind şi mai gravă. Fiica lor a sunat la 112 iar cei doi au fost transportaţi de urgenţă la spital, unde au murit, la câteva ore distanţă, amândoi, potrivit g4media.ro.

Prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi, atrage atenţia asupra importanţei prevenţiei: toate substanţele împotriva insectelor sau a altor dăunători pe care le folosim trebuie să fie validate pentru a putea fi comercializate în UE şi trebuie să fie utilizate conform etichetei

.„Primele apar reacţiile alergice de tip strănut, tuse, dispnee, dificultate în respiraţie, în funcţie de ce conţin acestea. Dacă nu sunt produse în UE şi sunt aduse din alte părţi, pot avea unele substanţe şi mai toxice pentru organismul uman, care dezvoltă aceste reacţii foarte severe. Dacă sunt şi raticide, împotriva rozătoarelor, substanţele pot da hemoragii la nivelul pielii, pe faţă, în gură, în diferite puncte pe corp. Cele pentru paraziţii animalelor conţin fie alcool toxic, fie organofosforice, care dau afectare respiratorie, cardiovasculară, pacientul devine comatos, la început varsă şi apoi se agravează. Totul depinde de tipul acestor substanţe”, a precizat prof.dr. Diana Cimpoeşu.

Săptămâna trecută, un cioban a fost adus în stare foarte gravă la spitalul din Iași după ce a băut, din greşeală, din sticla ce conţinea o substanţă pe care oamenii de la stână o foloseau la picioarele oilor pentru a nu face paraziţi.

Greşeala a ajuns însă să îi fie fatală. ”Trebuie să fim foarte atenţi şi primul pas este prevenţia, să citim instrucţiunile şi să folosim cu grijă substanţele. Trebuie să avem grijă la substanţele periculoase pentru că absorbţia în corp nu se face doar bându-le, ci există expunere inhalatorie, prin mucoasa nazală, bucală sau oculară. Toate acestea sunt porţi de intrare ale toxicului în organism. În funcţie de cum a fost destinată acea substanţă produc diferite manifestări, de la respiratorii, până la insuficienţă renală, hepatică, comă sau manifestări hemoragice”, a completat prof.dr. Diana Cimpoeşu. Pompierii români intervin în Franța pentru stingerea incendiilor de vegetație provocate de caniculă