Ministrul Mediului: Programul „Rabla local” începe luni

Potrivit ministrului Mircea Fechet, 100.000 de români sunt potenţiali beneficiari

masina
Rabla. Sursa foto: economidea.ro

Programul „Rabla local” începe luni. Românii pot casa maşini mai vechi de 15 ani, fără obligaţia de a cumpăra una nouă, primind în schimb 3.000 de lei din partea statului. Timp de trei ani, beneficiarii nu vor putea cumpăra o maşină cu o normă de poluare mai mică de Euro 5. Cei interesați de program se pot înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), potrivit digi24.ro.

„În acest moment avem 500 de primării înscrise” în program, a spus ministrul Mediului, Mircea Fechet

 „Există o procedură farte simplă. Persoanele fizice trebuie să fie înscrise în platforma AFM, ele trebuie să aibă domiciliul pe raza primăriei pe raza căreia a fost delegat proiectul, autovehiculul să fie mai vechi de 15 ani, să fie înscris pe rolul primăriei respective, adică să plătească impozit pentru mașina respectivă”, a explicat el. „Bani la bugetul AFM există. Noi ne-am asumat prin PNRR să scoatem, până în 2026, 250.000 de astfel de autoturisme mai vechi de 15 ani. Nu doar ca poluează mai mult, dar este mai ineficientă și mai nesigură în trafic decât o mașină nouă”, a mai spus ministrul. „În această primă fază putem să discutăm despre 100.000 de români, potenţiali beneficiari ai programului”, a adăugat Fechet. Sudul Italiei, afectat de incendii