Alexandru Rafila: „Nu a dispărut complet plicul, dar s-a redus foarte mult”

De o lună, Rafila nu mai este șef de laborator la „Balș”, după câștigarea mandatului de deputat

Medicul Alexandru Rafila, prezent în emisiunea „La cină, cu Ionela Năstase și Adi Hădean”, de la Digi 24, a discutat printre subiecte diverse și despre „plicul” dat de pacienți în spitale.

Întrebat de gazda emisiunii dacă domnia sa crede că șpaga la doctor a dispărut definitiv, doctorul Alexandru Rafila a spus că fenomenul s-a redus foarte mult. „Nu a dispărut complet plicul, dar s-a redus foarte mult. Și cred că și motivația sau explicația pentru care plicul era acceptat de multe ori a dispărut. Pentru că, în momentul de față, salariile medicilor, cel puțin, și ale asistenților medicali, într-o anumită măsură, se apropie de salariile din Uniunea Europeană. Să ne gândim că, totuși, în România costul vieții este mai mic decât în alte țări. Există acel indicator, paritatea puterii de cumpărare, care plasează un astfel de venit, cum este venitul din domeniul medical, într-o zonă de confort. Oamenii își pot permite să meargă într-o vacanță sau să se instruiască, să meargă la o conferință, să-și procure cărțile sau revistele de care au nevoie și bineînțeles că lucrul ăsta a avut un impact evident”, a declarat medicul Rafila, la Digi 24.

Acesta a făcut și câteva precizări cu privire la condiționarea actului medical sau la acceptarea de „atenții” în cadrul Institutului Balș, acolo unde până în 24 decembrie 2020 a fost șef de laborator, din care și-a dat demisia ca urmare a câștigării unui mandat de deputat.

„Eu pot să vă spun exemplul de la Institutul Matei Balș, nu vreau să mă refer la alți colegi, și să știți că la Institutul Matei Balș, cel puțin, eu nu am auzit despre niciun coleg care ar… sunt două lucruri diferite, condiționarea este una și este perfect culpabilă și nu trebuie să existe niciun fel de toleranță despre condiționarea actului medical în legătură cu un venit ilicit, dar nici măcar acceptarea unor atenții, bani, că asta m-ați întrebat, nu am auzit să existe în Institutul Matei Balș”, a spus doctorul Alexandru Rafila.

Precizăm că emisiunea a fost înregistrată cu ceva vreme înainte de evenimentul tragic de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.

Citește și: Rafila îndeamnă populația să se vaccineze