Premierul Ludovic Orban, candidat pentru un mandat de deputat, a declarat că următorii patru ani vor fi „ani de pace”, în care România va avea nevoie de o guvernare stabilă, excluzând orice negociere cu social democrații. Totodată, Orban este de părere că în ministerele-cheie este nevoie de continuitate.

 „O să vă pot spune acest lucru după data de 6 decembrie. Singura decizie clară pe care am luat-o, pe care o vom respecta este aceea de a nu purta niciun dialog cu cei de la PSD şi de a ţine în afara puterii PSD în următorii 4 ani. Eu am mai spus odată că este tot un mic PSD (n.r. Ponta și Pro România).  În toate democraţiile de regulă, premierul îl dă partidul care câştigă alegerile şi în procedura de investire, preşedintele dă mandat partidului care câştigă alegerile, care va trebui să formeze o majoritate parlamentară”, a declarat luni Ludovic Orban, într-o conferință de presă.

În ceea ce privește ministerele cheie, în special în contextul actual, premierul a precizat că nu este dispus să le cedeze la negocieri.

„Primul lucru care va fi discutat în orice negociere de guvernare din punctul nostru de vedere, este Planul Naţional de Dezvoltare cu care noi ne-am prezentat în faţa cetăţenilor, este planul pentru dezvoltare a României. Primul lucru care va fi discutat va fi programul de guvernare în baza Planului Naţional de Dezvoltare”.

Mai mult, Orban consideră că este nevoie de continuitate în aceste ministere (Sănătate, Finanțe sau Justiție) și că fiecar ministru va trebui să pună în practică planul de guvernare, mai ales că în următorii patru ani va fi o „perioadă de pace”, fără precampanii și campanii electorale.

„Orice ministru, odată stabilit programul de guvernare, este obligat să pună în practică programul de guvernare. Guvernul este investit împreună cu programul de guvernare care capătă caracterul unei legi şi orice ministru este obligat să acţioneze pentru îndeplinirea obiectivelor din domeniul pe care le coordonează. Următorii 4 ani vor fi ani speciali, în primul rând vor fi ani de pace politică. De ce? Pentru că, în primul rând nu vom mai avea alegeri decât în 2024. Actul guvernării nu va mai fi afectat de diferite, precampanii şi campanii care au fost în legislaturile anterioare. Al doilea lucru, România va beneficia de resurse financiare cum nu am mai avut de-a lungul istoriei. Vom investi 80 de miliarde de euro din fonduri europene fie pe facilitatea de redresare şi rezilienţă fie în cadrul bugetului UE  pentru 2021-2027”, a mai declarat Orban.

Reamintim că în 2024, în România vor fi 4 alegeri: locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale.

Citește și: Rareș Bogdan le dă speranțe celor de la AUR

#News