Ana Loredana Predescu

Ana Loredana Predescu trage un semnal e alarmă, subliniind, gravele nereguli ale guvernării actuale. În opinia social democratei, închiderea școlilor nu e, sub nicio formă, cea mai bună soluție pentru criza actuală, ba dimpotrivă, spune aceasta, asistăm la o creștere alarmantă a cazurilor de Covid-19, ceea ce ar sublinia faptul că închiderea școlilor nu a ajutat, așa cum se credea. Ba dimpotrivă, nu a făcut decât să adâncească o altă criză, cea a educației.

Astfel, încercând să vină în sprijinul autorităților cu soluții pe care, ulterior să le propună din perspectiva de deputat, Ana Loredana Predescu susține cu tărie că cea mai bună soluție, în momentul de față, ar fi testarea atât a elevilor, cât și a cadrelor didactice în mod frecvent, pentru ca școala să poată reîncepe și viitorul elevilor continuat.

Ana Loredana Predescu: „Conform unui studiu al World Vision România, 40% dintre copiii din mediul rural nu au participat la școala online în prima perioadă a pandemiei”

Citește și: PSD Brașov și-a prezentat echipa pentru alegerile parlamentare

„Ca mamă a doi copii și fost cadru didactic, văd cum efectele proastei gestionări a unei crize naționale, se răsfrâng, în mod direct, asupra familiilor noastre. Vorbim de o generație de sacrificiu. Restricționarea accesului la educație a copiilor va crea premisele unei generații ratate din punct de vedere educațional. Protocolul de închidere generalizată a școlilor, aplicat de guvernul Orban, este o aberație.

Ce se va întâmpla cu viitorul acestor copii? Ce se întâmplă cu părinții nevoiți să stea acasă, neavând cu cine să lase copiii? Chiar și ministrul de resort a recunoscut că numărul infectărilor continuă să crească accelerat, fără nicio legătură cu școlile. Avem și exemplul altor țări europene. În Franța, Italia, Germania, Irlanda, în pofida restricțiilor dure, impuse ca urmare a extinderii epidemiei, școlile continuă să fie deschise.

De cealaltă parte, România este una dintre puținele țări din Europa care închide școlile. Și, să nu uităm că, din păcate, țara noastră nu se poate compara cu alte state când vine vorba de realizarea cursurilor online. În România sunt peste 2000 de școli fără internet și peste 800.000 de elevi nu au acces la un dispozitiv conectat la internet.școala online este în continuare o utopie pentru elevii din mediul rural din România.

Conform unui studiu al World Vision România, 40% dintre copiii din mediul rural nu au participat la școala online în prima perioadă a pandemiei. Vorbim deci, de o încălcare a dreptului la educație al celor care nu au calculatoare sau tablete conectate la Internet.

PSD propune o serie de măsuri punctuale pentru ca elevii să se poată bucura de un act educațional de calitate, în condiții sigure: testarea rapidă a copiilor și a profesorilor acolo unde există suspiciuni sau contaminați, izolarea celor pozitivi, continuarea normală a activității pentru cei sănătoși. Haideți să salvăm această generație de copii din care fac parte și copiii mei, deoarece ei sunt viitorul României, pentru ei și drepturile lor trebuie să luptăm!”, a declarat Ana Loredana Predescu.

Ana Loredana Predescu candidează la alegerile parlamentare, din partea PSD Brașov. Aceasta se află pe poziția a doua pentru Camera Deputaților.

Citește și: Ana Loredana Predescu și-a depus, astăzi, candidatura pentru Camera Deputaților

#News