Foto: arhivă personală / preluare Click.ro

Laura Dincă și Cristian Boureanu au fost împreună timp de șapte ani de zile. Șapte ani în care se poate spune că Boureanu i-a fost acesteia aproape ca un tată. El a crescut-o, el a dus-o la școală, el a învățat-o care-i rostul vieții (și așa mai departe – ca să nu mai intrăm în detalii). Cu alte cuvinte, el cu banii, ea cu anii, „suntem ca americanii”, potrivit unor versuri de demult.

Însă anii se duc, iar poveștile de iubire se duc și ele, odată cu ei. Cam asta s-a întâmplat și în cazul relației dintre Cristian Boureanu și mezina Laura Dincă. El s-a obișnuit cu anii, ea cu banii – atât de mult încât, la un moment dat, au ajuns să nu-și mai vadă unul altuia calitățile și să se despartă.

Întrebată, Laura Dincă a declarat că încă îl mai iubește pe Cristian Boureanu, însă nu neaparat cum și-ar dori el să fie iubit, sugerând o relație sentimentală platonică, în prezent. Mai mult, potrivit declarațiilor acesteia, Cristian Boureanu ar fi încercat o împăcare, însă tânăra „nu și nu”, cu toate că nu refuză întâlnirile cu acesta, ori conversațiile telefonice ocazionale, preferând să păstreze o relație de „amiciție”.

„Ne-am despărțit pentru că, sincer, ne certam tot timpul în ultima vreme. Nu ne mai înțelegeam deloc. Nu, nu a fost vorba de altcineva în viața vreunuia dintre noi, dar nu mai puteam sta împreună. Oricum, am rămas în relații foarte bune, vorbim zilnic, ne și vedem uneori’, a dezvăluit Laura Dincă pentru fanatik.ro.

Citește și: Ioana Mihăilă le va da bonuri de masă celor care se vaccinează cu schema completă