Fostul fotbalist Dumitru Moraru, câștigător a trei titluri de campioană cu Dinamo, a declarat că ce s-a întâmplat ieri în Ștefan cel Mare reprezintă o tragedie pentru clubul Dinamo.

Acesta a precizat că după retrogradare, Dinamo urmează să se desființeze din cauza datoriilor foarte mari pe care le are.

„Dinamo nu va mai exista 2-3 ani cât se va construi stadionul. Atunci se va face o echipă a Clubului Sportiv Dinamo, aşa cum a fost înainte, pe un parteneriat privat cu oameni de afaceri cu bani care să respecte Legea Sportului. Ăsta va fi viitorul lui Dinamo. Dar până la finalizarea stadionului nu va fi nimic. Echipa Dinamo în Liga a II-a nu o să mai existe. E foarte dureros”, a aspus fostul portar dinamovist, potrivit Agerpres.

Mie nu-mi e ruşine ca fost dinamovist… eu simt o durere mare în suflet acum

Fostul fotbalist a mai precizat că nu i-a fost niciodată rușine să recunoască faptul că este dinamovist, precizând că cei care au adus clubul în această situație ar trebui să aibă curajul să își ceară scuze față de fanii lui Dinamo.

„Noi când am fost la Dinamo, eu şi alte generaţii, ne-am făcut datoria faţă de acest club, am făcut performanţă. Ruşine să le fie celor care au adus echipa în situaţia actuală”, a adăugat Dumitru Moraru.

De asemenea, acesta a mai spus că în perioada cât a fost la Dinamo nu a fost băgat în seamă, precizând că s-a greșit mult la club imediat după Revoluție.

„Eu nu am date să învinovăţesc pe nimeni… dar luna trecută citeam că să se mute Dinamo la Adunaţii Copăceni… o nebunie… Domnul Mureşan spunea că Dinamo nu are bază de pregătire. Păi cum nu are? La Săftica sunt două terenuri de iarbă, unul cu nocturnă… aud numai nebuneli, nu ştiu cine i-a adus pe oamenii ăştia la Dinamo şi ce interes au avut”, a susținut fostul portar.

Ieri, 29 mai, Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istorie, după ce a terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, 1-1, pe teren propriu, în manșa a doua a barajului pentru menținere/promovare. Dinamo, care a jucat neîntrerupt în Liga I din 1948, a fost învinsă în tur de echipa clujeană cu 2-0.

Formaţia alb-roşie, care a încheiat pe locul 8 în play-out, este al doilea cel mai titrat club din Liga I, cu 18 titluri şi 13 Cupe ale României.