Dacă nu s-ar fi făcut atâta tam-tam pe poza cu Orban, mie, una, mi s-ar fi părut un non-subiect.

Da, știu toate argumentele celor care s-au cufurit de la ea:

– Nu poartă mască și nu respectă distanțarea socială, în timp ce noi, proștii, nici măcar absolvirea bieților copii de clasa a 12-a n-am putut-o celebra.

Cred că au fost exact în aceeași formulă și situație toată ziua, cât au lucrat. Că s-a spus clar că e poză ”de după muncă”. Și să compari o festivitate cu vreo sută de inși, care nu s-au mai văzut de ceva timp, c-au fost izolați, schimb de diplome, pupături, îmbrățișări și râuri de lacrimi, cu o adunare de 5 inși într-un birou, care oricum se văd zilnic, mi se pare căutat de atenție. Sau prostie.

– Fumează într-o instituție publică.

Corect. Nu e voie. Asta se sancționează cu amendă. Puțin supărat și cam lacrimogen, Orban afirmă:

”Sunt fumător. Mi se întâmplă să fumez. Era o ocazie de ziua mea, la care am avut nişte invitaţi şi la care am permis să se fumeze. Recunosc. Asta este. Dacă e nevoie plătesc amenda, nu mă dau în lături. Greşeala e umană. Ni se întâmplă multora”.

– FUMEAZĂ ÎNTR-O INSTITUȚIE PUBLICĂ!

Am fumat în baia liceului, și nu era voie. Am fumat în tren unde, din nou, nu era voie. Am fumat în baruri, după ce n-a mai fost voie. Pentru că voiam să fumez, și pentru că, în ciuda legislației, ”se permitea”. Și știu sigur că nu sunt singura. Dar, na, eu nu sunt persoană publică, nu? Dacă eram prinsă, plăteam amenda și nu se făcea deloc hau-hau pe chestia asta. Sau, mai sigur, s-ar fi găsit destui care să-mi ia apărarea. Că legea e stupidă. Că e timpul să ne cerem drepturile.

În liceu, se fuma lânga cancelarie, de nu-l distingeai pe proful de matematică, de ăla de chimie. Știu, la fel de sigur, că încă se fumează. Și nu doar în școli. Ci și în spitale, primării, tot soiul de instituții publice unde, teoretic, tot nu e voie. Dar nu e nicio persoană publică importantă implicată, deci nu se lasă cu scandal.

Pe Grindeanu îl mai țineți minte? Și el fuma în birou. S-a isterizat lumea, s-a lăsat cu meme, injurii și bătut obrazul. Câteva zile mai târziu, nu mai ținea nimeni minte. Probabil asta se va întâmpla și cu Orban. Doar că, pentru moment, toată lumea e lupul moralist.

– Pe noi ne țin în izolare, și ei petrec, nesimțiții! Nu deschidem grădinițele, dar ei se distrează, în grup! Au dat amenzi pentru că ne-am adunat la grătare, dar ei pot, nu? Că-s mai cu moț!

Din nou, aduc aminte faptul că au stat toată ziua împreună. Și că Orban se declară dispus să plătească amenda. Non-problemă.

– Legea nu e aceeași pentru toți, nu? Demisia! La pușcărie cu ei!

Pe bune? Păi, dacă e să fie legea la fel pentru toți, nu cred c-a făcut cineva pușcărie pentru c-a fumat unde nu avea voie. Nici n-a fost concediat pentru asta. Din nou, amenda se folosește. Că doar legea e aceeași pentru toți, nu?

Spuneam că mie, una, mi se pare un non-subiect. Pentru că toți cei care țipă disperați că FUMAU ȘI NU PURTAU MASCA au făcut, la un moment dat, ceva cumva ilegal. Că nu au respectat total măsurile carantinei. Că au împins un plic la un medic. Că au trecut pe roșu. Da, știu, cine e fără de păcat, să arunce primul piatra.

Și, sincer, mi se pare stupid să vii cu din alea lacrimogene ”toți îs o apă și-un pământ”, ”ce le pasă lor, pot face ce vrea XXXX lor, că nu-i sancționează nimeni” sau ”în loc să se gândească la binele poporului, uite la ei, lichelele”, în condițiile în care e vorba de țigări și bere. Sau trabuc și whisky.

Nu, nu caut să minimalizez faptul că da, fumau unde nu aveau voie. Repet, ”iar din nou”: pentru asta există amenda. Să faci legătura între fumat, și restricții, și pandemie, și gestionarea economiei, și clase politice, și partide, și autostrăzi, și să ajungi la concluzia că e un guvern prost și inutil – asta mi se pare prostie. Și fățărnicie. Și de prost-gust.

Una peste alta, cred c-o să fie o aniversare pe care Orban n-o va uita. Din nou puțin lacrimogen, vă las cu ce mai zice el. Plângăcios, cum nu mă așteptam să-l aud. Și pe bună dreptate, până la urmă, că toți am avut, într-un fel sau altul, petrecere de ziua noastră.

”Este o poză de ziua mea, după ora 15 că eram cu mai mulţi colegi de-ai mei, mi-au făcut o surpriză şi au venit să-mi ureze la mulţi ani. După ce au venit i-am servit, vedeţi că sunt farfurii pe masă. I-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, de whisky. Faptul că nu purtam mască se datora în primul rând faptului că eram după ce mâncasem şi îi servisem pe colegi cum e firesc.”

Citește și: Orban ar mări alocațiile, dar se mai gândește

#News

Foto