Turiștii care vin la Mangalia trebuie să plătească 5 lei pe zi

Taxa de staţiune va fi percepută şi de persoanele fizice care închiriază camere

La Mangalia, taxa de stațiune va fi percepută de la turiști și de către persoanele fizice care dețin camere de închiriat, în scop turistic. Proiectul de hotărâre a fost aprobat, în ședința Consiliului Local, potrivit g4media.ro.

 În cadrul aceleiași ședințe, aleșii locali au aprobat numărul și cuantumul burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2022 – 2023, dar și proiectul privind criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe cu regim de închiriere și repartizarea acestora pentru tinerii Mangaliei.

Potrivit Primariei Mangalia, din 2023, taxa de dezvoltare și promovare turistică va fi de 15 lei/cameră/an, cumulată cu rata inflației pentru persoanele fizice care dețin certificat de clasificare eliberat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, iar pentru complexurile hoteliere valoarea va fi de 25 lei/cameră/an, cumulată cu rata inflației.„Conform noilor modificări aduse Hotărârii existente a CL Mangalia, care stabilește taxa de promovare turistică și implicit taxa de stațiune, persoanele fizice care nu dețin certificate de clasificare și realizează venituri din închirierea în scop turistic a spațiilor deținute în propria locuință, au obligația de a percepe taxa de stațiune în cuantum de 5 lei/zi/persoană adultă.

Respectivele persoane fizice vor depune declarația-decont, însoțită de Declarația 212, la Compartimentul Autorizare și Control Agenți Economici din cadrul Primăriei Mangalia.

Din 2023, taxa de dezvoltare și promovare turistică va fi de 15 lei/cameră/an, cumulată cu rata inflației pentru persoanele fizice care dețin certificat de clasificare eliberat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, iar pentru complexurile hoteliere valoarea va fi de 25 lei/cameră/an, cumulată cu rata inflației“, informează Primăria Mangalia.

Frații Tate rămân în arest, au decis judecătorii