Rafael Nadal (locul 5 ATP) a câștigat trofeul de la Australian Open, după ce l-a învins pe rusul Daniil Medvedev (locul 2 ATP), scor 2-6, 6-7 (2), 6-4, 6-4, 7-5, într-un meci maraton de aproape 5 ore și jumătare, după ce a revenit de la 0-2. Iar cu această victorie, Nadal și-a trecut în palmares cel de-al 21-lea titlu de Grand Slam, cele mai multe din istoria tenisului masculin. Mai mult, Rafael Nadal a câștigat al doilea său trofeu de la Melbourne, la 12 ani distanță de primul, în plus, aceasta este singura revenire a lui Nadal de la 0-2 într-o finală de Grand Slam. De asemenea, aceasta a fost a doua cea mai lungă finală de Grand Slam.

Pentru Nadal, finala de astăzi a fost un bonus, având în vedere că în urmă cu șase luni nici nu știa dacă va mai putea juca, după o intervenție chirurgicală, dar și după pauza pe care a luat-o din cauza infectării cu Covid, mai mult, în decembrie se gândea că acesta va fi ultimul său turneu de Grand Slam.

„Emoțional a fost cel mai bun meci din cariera mea. Pentru mine a fost uimitor pentru că nu credeam că mai pot să joc, am muncit foarte mult, am primit tot sprijinul vostru, vă mulțumesc pentru că mă iubiți și mă susțineți”, a declarat Nadal la ceremonia de premiere.

Totodată, nu i-a uitat pe voluntari, pe copii de mingi sau pe sponsori. „Mai ales pe KIA, care este de altfel sponsorul meu”, și a continuat cu mulțumirile pentru organizatori, subliniind cât de dificil a fost pentru aceștia să pună la punct turneul în ultimii doi ani.

Așa cum a precizat, că nu se aștepta să poată ajunge până în acest moment, după toate lucrurile prin care a trecut în ultimele luni, Nadal a ținut să le transmită celor prezenți în Arena Rod Laver că drumul său la Melbourne nu se oprește aici. „Mă voi întoarce la voi. Nu pot să vă spun toate sentimentele pe care le am acum, dar ne vedem la anul, cu siguranță”, a încheiat sportivul iberic.

Roger Federer și Novak Djokovic au fiecare câte 20 de titluri de Grand Slam. Federer (40 de ani) deține recordul celor de la Wimbledon, 8 titluri, în timp ce Rafael Nadal (35 ani) este „regele zgurei” de la Roland Garros, cu 13 titluri, iar Djokovic (34 ani) pe cel de la Australian Open, cu 9 titluri.

Citește și: Ashleigh Barty, noua campioană de la Australian Open