200 de mii de doze de vaccin anti-Covid, donație pentru Moldova

Sprijin pentru „frații de peste Prut”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, la Chișinău, că România va sprijini vaccinarea anti-Covid a cetățenilor din Republica Moldova, prin furnizarea a până la 200.000 de doze de vaccin. Acest lucru a fost solicitat, de altfel, și de Alexandru Rafila, deputatul PSD.

„Susținerea procesului de vaccinare anti-Covid-19 a cetățenilor Republicii Moldova prin furnizarea a până la 200.000 de doze de vaccin și trimiterea la Chișinău în etapa imediat următoare a unei echipe de experți români care să împărtășească din experiența României și să ajute la pregătirea strategiei de vaccinare. Este însă necesară o cooperare strânsă cu autoritățile de specialitate ale Republicii Moldova și implicarea acestora”, a declarat Klaus Iohannis în cadrul vizitei de la Chișinău.

Totodată, șeful statului a spus că România va furniza, așa cum a mai făcut-o până acum, și medicamente, echipamente medicale și de protecție pentru îngrijirea pacienților de Covid-19 din republica Moldova.

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a precizat că aceste doze de vaccin vor fi destinate lucrărilor medicali.

Ne bucurăm de deschiderea României de a oferi vaccinuri în Republica Moldova cât mai curând. Aceste vaccinuri, destinate în special lucrătorilor din prima linie, lucrătorilor medicali, vor salva vieți și ne vor ajuta să oprim răspândirea infecției.

Maia Sandu

Noul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu a ținut să mulțumescă României și lui Iohannis pentru spijinul acordat de-a lungul vremii. „Ați fost alături de noi și la bine și la greu. Țin să vă mulțumesc pentru acest rol jucat de România în dezvoltarea Republicii Moldova. În acești ani, România a renovat în Republica Moldova grădinițe, obiecte culturale, chiar sate întregi. Zeci de mii de tineri și copii din Republica Moldova au învățat în liceele și universitățile din România, cu burse din partea statului român și au fost primiți ca acasă, iar elevii din sute de sate moldovenești pot merge la școală cu unul din autobuzele donate de România. (…) România a venit și cu investiții în domenii strategice care ne vor ajuta să consolidăm independența și suveranitatea Republicii Moldova și pe viitor. Mă refer la construcția conductei Iași-Ungheni-Chișinău, care va deveni un element important al securității noastre energetice”, a mai declarat Maia Sandu.

Aceasta a fost prima vizită a Klaus Iohannis în Republica Moldova.

Citește și: Rafila vrea ca România să doneze o parte din vaccinuri Moldovei

#News