Ministrul Gabriela Firea anunță majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleți sau multipleți

Potrivit ministrului Familiei, se reepară, astfel, o nedreptate care se face de ani de zile acestor părinți.

Ministrul Gabriela Firea a propus și s-a aprobat majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleți sau multipleți, cu sprijinul miniștrilor Muncii și Finanțelor cărora le mulțumește. Potrivit ministrului Familiei, se reepară, astfel, o nedreptate care se face de ani de zile acestor părinți.

Gabriela Firea: În ședința de astăzi a Guvernului, a fost adoptată această modificare legislativă care le va permite mamelor de gemeni, tripleți sau multipleți să primească, începând cu al doilea bebeluș, 50% în plus la indemnizația de creștere a copilului.

Potrivit ministrului Familiei, aceeași măsură se va aplica și pentru mamele cu sarcini suprapuse, adică în cazul acelor mame care nasc din nou în perioada concediului de îngrijire a copilului. Gabriela Firea a propus modificarea OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor și se bucură că a primit sprijinul colegilor ei Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale și AdrianCâciu, ministrul Finanțelor, care a alocat bugetul necesar.

„Mulțumesc Elenei Tudor, președinta ANPDCA, și colegilor din Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție”, a declarat Gabriela Firea.

Mamele primesc, începând cu al doilea copil, doar contravaloarea indemnizației minime, adică 1.314 lei. O nedreptate, în special în cazul femeilor care, până să devină mame, au fost active pe piața muncii și au avut salarii substanțiale, pentru care au plătit contribuții sociale pe măsură.u,

Gabriela Firea: De acum, suma crește pentru unele mame!

În cazul femeilor care au indemnizația de 2.628 lei, nu apare nici o modificare, ci doar la indemnizațiile peste această sumă. De exemplu, mama unor tripleți, care are valoarea indemnizației de 3.000 de lei, va primi pentru fiecare copil, începând cu al doilea, încă 1.500 lei, astfel încât va încasa lunar 6.000 lei. Suma maximă prevăzută de lege pentru această indemnizație rămâne 8.500 lei. Astfel, mama unor gemeni, care are acum o indemnizație de 8.500 lei, va primi 4.250 lei în plus pentru al doilea copil, nu doar 1.314 lei cât încasa până acum. Astfel, suma totală încasată va ajunge la 12.750 lei. Statul va plăti în plus aproape 28 de milioane de lei în fiecare an, iar măsura va ajunge la familiile în care cresc acum aproape 4.700 de copii.

„Era, fără îndoială, nevoie urgentă de aceste corecții. E o adevărată gură de oxigen pentru orice familie în care cresc doi sau mai mulți bebeluși în același timp și unde toate cheltuielile sunt duble, triple etc. Mă bucur că acest model urmat și de alte state europene, de exemplu Austria, se va aplica și în România”, a declarar Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.

Gabriela Firea, mesaj cu ocazia Zilei Internaționale de Luptă Împotriva Violenței asupra femeilor: Numai în primele 9 luni ale acestui an, au fost înregistrate peste 66.000 de victime ale violenței domestice