Astăzi a fost marcată cea de-a doua zi de proteste în multe dintre orașele din țară. Oamenii, nemulțumiți de măsurile restrictive impuse de autorități au descins într-un al doilea protest (oarecum) spontan, de data aceasta în număr mai mare ca ieri.

Protest cu prezența ultrașilor dinamoviști, în București

Ultrașii echipei de fotbal Dinamo au anunțat că sunt prezenți, de asemenea, la protest. Manifestanții au rupt cordonul de jandarmi dinspre sediul Guvernului, astfel că jandarmii au fost nevoiți să intervină în forță. În București sunt prezente, estimativ, 3.000 de persoane la protestul anti-restricții. Ulterior, protestatarii s-au îndreptat către locuința lui Raed Arafat.

„Vreau sa precizez ca anumite facțiuni din galeria echipei Dinamo precum Ultras Tei Dinamo Bucuresti vor fi prezente la protestele împotriva restricțiilor impuse de Arahat. Galeria nu susține nici un partid politic sau politician ci doar dorim sa ne întoarcem pe stadion cât mai repede. Presa aservita va rugam sa nu ne mai asociați cu diferiți politicieni “cocliti”.”, anunță ultrașii dinamoviști.

Proteste și în alte orașe ale țării

De asemenea, proteste au fost organizate în mai multe orașe din țară, printre care Constanța, Sibiu, Timișoara și Galați. Câteva imagini din Galați pot fi văzute mai jos, unde se poate observa faptul că jandarmii au venit pregătiți de data aceasta, fiind echipați corespunzător, în eventualitatea în care ar putea să apară vreun conflict, asemenea celui de la București, în care protestatarii au rupt cordonul.

Citește și: Cîțu și-a propus un obiectiv: vaccinarea a peste 10 milioane de români