Românii vulnerabili vor primi anul viitor 1.400 de lei pentru achitarea facturilor la energie

Pentru acordarea de ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014–2020.

Guvernul va acorda românilor vulnerabili un  ajutor de 700 lei, de două ori pe an, în 2023, pentru achitarea facturilor la energie, banii provenind din fonduri europene. Printre beneficiari sunt pensionarii cu pensii sub 2.000 lei, persoanele cu handicap, familiile care primesc alocații de susținere a familiei și familiile și persoanele care primesc ajutor social. Guvernul va continua acordarea ajutorului de 250 lei pentru alimente, ce va fi distribuit de șase ori anul viitor, potrivit economedia.ro.

 Pentru acordarea de ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020.

Ajutorul acordat populației vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie va fi în valoare nominală de 1.400 lei, putând fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023, fiind acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe. Astfel, 700 lei se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;  iar 700 lei fiind acordat în luna septembrie 2023 pentru perioada 1 iulie- – 31 decembrie.

Potrivit proiectului de ordonanță, vor primi ajutorul financiar pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;  persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei, potrivit Legii nr. 277/2010, cu modificările și completările ulterioare; d) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Bărbat arestat preventiv pentru agresarea fizică a persoanelor cărora le-a împrumutat bani