Catalin Rădulescu, alias Mitralieră

Nu, nu vă temeți: Cătălin Rădulescu nu s-a îmbolnăvit brusc de nimic. Nici măcar de daltonism – cel puțin nu de cel medical, pe care, din postura sa de medic (în acte) ar trebui să îl cunoască prea bine. Rădulescu pare, în ultima perioadă, să confunde roșul cu verde, concluzia fiind trasă din faptul că, dezamăgit de roșii de la PSD, s-a gândit să se mute la verzii PER. Astfel, într-o încercare de a-și explica escapada, Rădulescu spune că, pur și simplu, nu se mai regăsea la PSD, fiind cenzurat de colegi.

„Probabil toată lumea s-a întrebat de ce nu ne-am dus la Ponta, la ProRomânia sau în alte părți și de am ales această echipă. În primul rând, că toți suntem luptători și vrem să construim. Ne place ideea de a fi împreună, care suntem patrioți și naționaliști, ne place ideea de ecologism, ne place ideea de România curată și putem să ne exprimăm”, spune Cătălin Rădulescu.

Cătălin Rădulescu se plânge că, atât timp cât ar fi făcut parte din PSD, ar fi fost cenzurat, împreună cu alți colegi parlamentari, membri ai formațiunii social democrate.

„Am ales să facem echipă pentru că vrem să dăm speranță românilor. Noi suntem oamenii care ne-am opus restrângerii drepturilor și libertăților umane. Noi suntem cei care considerăm că purtarea măștii nu trebuie să fie obligatorie niciodată în această țară. Noi suntem cei care ne-am bătut și ne vom bate pentru libertatea religioasă”, a mai spus Cătălin Rădulescu.

Citește și: Tomac consideră că Dîrcă ar trebui să-și dea demisia, în semn de protest

#News