Amenzi pentru minorii care fumează în locuri publice

O serie de parlamentari PSD, PNL şi de la minorităţi au depus o iniţiativă legislativă în acest sens.

Mai mulţi parlamentari PSD, PNL şi de la minorităţi au depus o iniţiativă legislativă privitoare la interzicerea consumului de tutun de către minori în locuri publice, cum ar fi drumuri, parcuri, stadioane, unităţi de învăţământ, gări şi aeroporturi, mijloace de transport, potrivit g4media.ro.

Cei care nu vor respecta acest lucru vor fi sancţionaţi cu amendă de maxim 500 lei

Potrivit iniţiatorilor, un studiu efectuat de Agenţia Naţională Antidrog arată că există motive de îngrijorare cu privire la consumul de tutun, alcool şi droguri în rândul tinerilor.

Proiectul depus la Parlament aduce modificări Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, fiind semnat de 29 de deputaţi şi senatori. Inițiativa legislativă va intra mai întâi în dezbaterea Senatului şi apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional. In proiect se precizează că este interzis consumul de tutun de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m în jurul acestora.


Nerespectarea acestor prevederi de către persoanele fizice se va sancţiona cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, se precizează în proiectul de act normativ

Inițiatorii mai arată că legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare, eforturile autorităţilor, cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun (fumatului) de către această categorie, sunt lipsite de rezultate

„De asemenea, văzând legislaţia naţională în domeniul ordini publice, constatăm că legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sancţionează contravenţional consumul de alcool de către minori, însă această lege şi nici alta nu sancţionează în niciun fel consumul de tutun (fumatul în rândul minorilor).”, menţionează iniţiatorii.

O brutărie rămâne închisă deoarece angajații nu pot alunga o veveriță care și-a făcut culcuș în pod