Festival de baloane cu aer cald, în județul Covasna

Manifestarea va fi organizată, în perioada 29 septembrie – 2 octombrie.

 În localitatea Băile Fortyogo, de lângă municipiul Târgu Secuiesc, va fi organizat, în perioada 29 septembrie – 2 octombrie, Festivalul baloanelor cu aer cald „X Balloon Fest” , potrivit g4media.ro.

Manifestarea se va desfășura cu sprijinul reprezentanților Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna

Organizatorii au anunțat că un număr  de 12 baloane multicolore vor oferi publicului un spectacol extraordinar, persoanele interesate având posibilitatea să se  plimbe cu acestea sau să aleagă zboruri ancorate. Potrivit organizatorilor, pe parcursul celor patru zile ale festivalului, se vor organiza numeroase activităţi pentru public, cum ar fi zbor în tandem cu paramotorul, concerte, spectacole de animaţie pentru copii, proiecţii de filme şi discotecă în aer liber. Directorul executiv al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna, Deak Gyongyver, a declarat că zborul cu balonul cu aer cald este un program foarte tentant şi spectaculos, care diferă de toate celelalte forme de zbor, fiind o atracţie turistică de nişă, care poate oferi o experienţă de neuitat.
„Îmbinăm frumuseţea zborului cu balonul cu aer cald cu prezentarea ‘la înălţime’ a atracţiilor naturale şi cele arhitecturale ale regiunii Târgu Secuiesc. Dacă vizitatorul judeţului nostru îşi doreşte ceva special, unic, ‘înălţător’, dar, în acelaşi timp, relaxant şi sigur, atunci locul lui este aici.”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna, Deak Gyongyver.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc joi, la ora 16,00, au anunțat organizatorii

Potrivit acestora, evenimentul se va încheia duminică seară cu organizarea unei petreceri în aer liber. Zilnic vor fi organizate câte două serii de decolări cu baloanele cu aer cald, dimineaţa, nu mai târziu de 2 ore după răsăritul soarelui şi seara, cu 2-3 ore înainte de apus, dacă vor exista condiţii prielnice de zbor. Biletul de intrare la festival costă  20 de lei de persoană, în timp ce pentru o plimbare cu balonul cu aer cald la o altitudine de până la 1.000 de metri  biletul va costa între 850 şi 1.100 de lei pentru adulţi şi jumătate din acest preţ pentru copii. Zborurile ancorate în trei puncte, la o altitudine de până la 30 de metri, costă 50 de lei pentru copii şi 70 de lei pentru adulţi.

 Înscrierile în programele Rabla și Rabla Plus încep pe 30 septembrie