Gabriela Firea

Gabriela Firea a pierdut, în cursul zilei de ieri, alegerile locale din București, în favoarea principalului său contracandidat Nicușor Dan, cel susținut de USR PLUS și de PNL. Într-un ultim mesaj postat pe pagina sa de socializare, Firea a declarat că își dorește să mai aibă parte de o ultimă intervenție, în calitate de Primar General, adăugând că în această campanie electorală s-ar fi dorit „demolarea” sa, sugerând că ar fi fost vorba de o campanie electorală murdară.

„Vreau să las toate lucrurile în ordine. Am cerut să am această ultimă intervenție, în calitate oficială. Prețuiesc fiecare vot și îl port în suflet. Din momentul în care am ajuns la primărie am făcut multe proiecte. În ciuda invectivelor nu se poate demola, pentru că s-a încercat demolarea mea, rămân faptele”, a spus Firea.

Firea: „Mă voi consulta cu familia”

Cât despre planurile sale de viitor, Gabriela Firea a declarat că, cel puțin în acest moment, nu știe ce cale va urma, preferând că, măcar o perioadă să se refacă și să se odihnească, pentru ca mai apoi să ia o decizie în acest sens.

„Nu știu exact ce voi face, nu știu exact încotro mă voi îndrepta. Mă voi odihni, mă voi gândi, mă voi consulta cu familia, încă nu știu ce decizie voi lua. Chiar dacă nu voi mai fi primarul oamenilor, eu voi fi întotdeauna vocea oamenilor.”, a mai spus Gabriela Firea.

Citește și: Nicușor Dan câștigă alegerile locale în București

#News