Anunț ONU: Iulie 2023 va fi cea mai caldă lună înregistrată vreodată

Temperaturile globale din această lună au doborât recordurile, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM) şi programului Copernicus al UE de observare a Pământului.

După 3 săptămâni de caniculă, ONU confirmă că iulie 2023 va fi cea mai caldă lună înregistrată vreodată. Era încălzirii globale a luat sfârşit şi a sosit „era fierberii globale”, a declarat secretarul general al ONU, António Guterres, după ce oamenii de ştiinţă au confirmat că luna iulie va fi cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată, potrivit stiripesurse.ro,

 „Schimbarea climatică se manifestă. Este terifiantă. Şi este doar începutul”, a declarat Antonio Guterres, secretarul general al ONU

. „Este încă posibil să limităm creşterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius (peste nivelurile preindustriale – n.r.) şi să evităm cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice. Dar numai prin acţiuni climatice dramatice şi imediate”, a subliniat Guterres. El a făcut aceste comentarii după ce oamenii de ştiinţă au confirmat joi că ultimele trei săptămâni au fost cele mai fierbinţi de la începutul înregistrărilor, luna iulie fiind pe cale să devină cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată.

Temperaturile globale din această lună au doborât recordurile, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM) şi programului Copernicus al UE de observare a Pământului.

Aceste temperaturi au fost determinate de arderea combustibililor fosili şi de gazele cu efect de seră care au stimulat fenomene meteorologice violente. Creşterea constantă a temperaturilor medii globale, determinată de poluarea care captează lumina solară şi acţionează ca o seră în jurul Pământului, a agravat fenomenele meteorologice extreme. „Nevoia de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră este mai urgentă ca niciodată. Acţiunea în domeniul climei nu este un lux, ci o necesitate”, a subliniat secretarul general al OMM, Petteri Taalas. Zeci de balene-pilot eşuate în masă pe o plajă din Australia au fost eutanasiate