Grecia a înregistrat valori record de emisii de dioxid de carbon pentru luna iulie

Cauza o reprezintă incendiile de vegetație

Grecia a înregistrat cele mai mari emisii de dioxid de carbon de la incendiile forestiere din ultimele două decenii pentru luna iulie, a declarat observatorul european Copernicus, în condiţiile în care ţara se confruntă încă cu mai multe focare active, potrivit digi24.ro.

Pe baza datelor oferite de Serviciul de monitorizare a atmosferei al Copernicus (GFAS), „emisiile de la aceste incendii au fost cele mai mari pentru această perioadă în Grecia din ultimii 21 de ani”, potrivit unui comunicat al serviciului

. Începând cu 17 iulie, mai multe incendii au afectat în principal Attica, regiunea Atenei, şi insula Rodos, iar „emisiile de la aceste incendii au atins niveluri record”, „cu un total de o megatonă de emisii de dioxid de carbon între 1 şi 25 iulie, aproape dublul cantităţii record din iulie 2007”, conform aceleiaşi surse.

Mark Parrington, om de ştiinţă în cadrul Copernicus, a remarcat că „actualul val de căldură care afectează Grecia şi Marea Mediterană a crescut riscul de incendii de vegetaţie, ceea ce se reflectă în intensitatea mare a incendiilor de vegetaţie din jurul Mediteranei”. Copernicus „va continua să monitorizeze îndeaproape emisiile provenite de la incendii şi efectele potenţiale asupra calităţii aerului în regiune, deoarece mai sunt încă câteva săptămâni până la sfârşitul verii”, a adăugat el. În ultimele săptămâni au avut loc incendii majore în ţările din bazinul mediteranean, din Portugalia până în Grecia, trecând prin Spania, Italia şi Algeria. La sfârşitul lunii iunie, emisiile de dioxid de carbon de la incendiile istorice din Canada au depăşit deja recordul naţional anual, potrivit Copernicus, poluând aerul şi alimentând încălzirea globală.

Apa Mării Mediterane fierbe la suprafață din cauza caniculei










.