Tânăr cu handicap mintal, obligat să cerșească

El devenise sclav pentru bărbatul de 52 de ani și cei 3 fii ai lui

Un tânăr cu handicap mintal a devenit sclav pentru un bărbat din Argeș și cei trei fii ai lui. Acesta era bătut, amenințat și obligat să doarmă într-o mașină, indiferent de vremea de afară. Ca să facă bani de pe urma lui, tânărul era pus să cerșească în trenuri, gări sau stații de autobuz. Polițiștii, care i-au reținut pentru 24 de ore, pe 3 dintre suspecți. Ororile aveau loc într-o gospodărie din Mihăiești, județul Argeș, potrivit digi24.ro.

Încă din 2019, tânărul diagnosticat cu probleme psihice devenise sclav pentru bărbatul de 52 de ani și cei 3 fii ai lui, dintre care unul în vârstă de 15 ani.

Pe lângă faptul că era dus să cerșească în țară, aceștia îi aplicau bătăi frecvente victimei. Deși vecinii știau de drama prin care trece băiatul, nu au intervenit de teamă.În dosarul instrumentat de DIICOT apare și un al doilea bărbat, om al străzii, pus și el să cerșească pentru „stăpânii” lui. „Inculpații, profitând de starea de vulnerabilitate în care se găseau două persoane majore dintre care una cunoscută cu afecțiuni psihice le-au transportat succesiv, pe raza municipiului București și a județelor Argeș, Dâmbovița, Constanța, Mehedinți, Sibiu, Timiș și Covasna obligându-le să practice cerșetoria în trenuri, gări și stații ale mijloacelor de transport urban.

Sumele de bani obținute de cele două victime din practicarea cerșetoriei au fost însușite în totalitate de membrii grupului infracțional organizat”, a comunicat DIICOT.

 În urma percheziției făcute miercuri, la domiciliul suspecților din județul Argeș, polițiștii au descoperit și confiscat peste 22.000 de lei, 650 de euro, dar și 8 telefoane mobile. „Au fost puse în executare 4 mandate de aducere, privind 4 persoane, cu vârste între 15 și 52 de ani. După administrarea probatoriului, cei trei bănuiți au fost reținuți, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând (…) să fie dispuse măsuri preventive”, transmit reprezentanții Poliției Române. Cei trei bărbați reținuți sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei.

Apa Mării Mediterane fierbe la suprafață din cauza caniculei