Agricultorii din Timiș, nemulțumiți de despăgubirile acordate pentru daunele cauzate de seceta de anul trecut

Ei vor primi între 100 și 300 lei pe hectar, în funcție de nivelul de calamitare.

Fermierii sunt nemultumiti de modul în care statul român i-a despăgubit pentru daunele cauzate de seceta de anul trecut la culturile de primăvară. Guvernul a stabilit, printr-o ordonanță de urgență, valoarea despăgubirilor pentru pagubele produse de seceta anului trecut la culturile de primăvară, potrivit g4media.ro,

Aceștia vor primi între 100 și 300 lei pe hectar, în funcție de nivelul de calamitare. Sumele nu ii mulțumesc pe fermieri, care negociaseră împreună cu reprezentanții ministerului de profil alte valori.

Nicolae Oprea, secretarul Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice din județul Timiș susține că inițial era vorba de o aproximativ 1.000 de lei pe hectar. “Sigur că nu reprezintă un mare lucru. Era foarte bine și să putea ca această sumă să se fi dat în primăvară. Era un început. Sigur 1.000 lei – 1500 lei suma vehiculată e la început”, spune Nicolae Oprea.

Kelo Milan, președintele cooperativei Fermierul Nărdăcan, spune că dezamăgirea este mare ținând cont de costurile uriașe pe care le-au avut fermierii cu înființarea culturilor anul trecut

“În momentul în care au fost reprezentanții instituțiilor în teren să facă evaluare de despăgubiri, aveau un o formă de calcul. Dacă bine îmi amintesc, undeva la grâu era în jur de 4.000 lei, nu mai rețin exact. Acela era prețul de cost mediu. Vreau să spun că după negocierile făcute între asociații și Guvern, s-a decis să dea a patra parte din sumă, adică 1.000 lei. Din cei 1.000 lei au ajuns după încă patru luni de zile să acorde, dacă ai 100% pagubă, 300 lei. Și la 300 lei, gândiți-vă că formula de calcul, adică o firmă în clasa 1, mai ușor își de seama de această formulă, dacă e bună sau greșită decât reprezentanții Guvernului, fiindcă imaginați-vă că dacă ai 100% pagubă primești 300 lei, dacă ai 95% pagubă să scazi 30% din 95% și aceea este suma. Adică inclusiv formula de calcul este greșit dată, fiindcă nimeni sau aproape nimeni nu are 100% pagube. Deci noi o să primim în jur de 200 lei pe hectar și am avut pagubă în medie peste 20%”, spune Kelo Milan. Mai multe zone din țară, în pericol de inundații