Pentru prima oară în istoria învățământului românesc la Evaluarea Națională se organizează o a doua sesiune, specială, pentru elevii care au fost în carantină, izolare, sau au avut temperatură mai mare de 37.3 în perioada anterioară a examenelor. Potrivit situației centralizate realizată de Ministerul Educației, la această sesiune specială s-au înscris 216 elevi.

Examenul începe luni, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. La această probă s-au înscris 192 de candidați. Marți, 30 iunie, se desfășoară proba la Matematică (206 de candidați înscriși), iar miercuri, 1 iulie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă (9 candidați înscriși). Probele încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 60 de centre de examen din 37 de județe.

Primele rezultate vor fi afișate joi, 2 iulie, până la ora 12,00, în centrele de examen. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, 2 iulie, în intervalul orar 14,00 – 20,00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Media generală obținută în urma susținerii Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri, prin cifra de școlarizare aprobată, pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial, a anunțat, duminică, Ministerul Educației.

Citește și: Rata de promovare la evaluarea națională a crescut cu 0,1%, după rezolvarea contestațiilor

HashtagNews.ro