MAE, avertisment pentru români: Timpi mari de așteptare la frontierele cu Bulgaria, Grecia și Turcia

MAE recomandă cetăţenilor români să se asigure că deţin combustibil, apă, alimente suficiente pentru astfel de situaţii.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria către Grecia şi Turcia, precum şi retur către România, în perioada 28 aprilie – 1 mai, că se preconizează înregistrarea unor timpi de aşteptare ridicaţi la punctele de trecere a frontierelor (PTF) rutiere bulgare, potrivit stiripesurse.ro.

MAE recomandă cetăţenilor români să folosească toate punctele de frontieră şi să se asigure că deţin combustibil, apă, alimente suficiente pentru astfel de situaţii.

Cetăţenilor români ce revin în România în data de 1 mai li se recomandă să aibă în vedere posibilitatea măririi considerabile a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctul de frontieră Ruse, la taxa de pod, atunci când turiştii români revin în România şi aleg să intre în ţară prin PTF de la podul Giurgiu-Ruse. Turiştii români care aleg să revină în ţară prin PTF Ruse trebuie să pregătească, în prealabil, suma exactă pentru taxa de pod, şi anume 2 euro sau 4 leva, în acest mod putând fi scurtaţi considerabil timpii de aşteptare la procesarea şi eliberarea documentelor justificative tip chitanţe, facturi sau bonuri fiscale.

Este importantă informarea corectă, achiziţionarea din timp a vinietelor electronice şi achitarea conformă a taxelor de drum tip TOLL, pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria

Firmele româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri care tranzitează teritoriul bulgar în această perioadă trebuie să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare şi stabilirii programului de lucru al conducătorilor auto, prin luarea în considerare a unor timpi de aşteptare considerabil măriţi la trecerea frontierelor. Se mai recomandă folosirea, pentru intrarea în România, şi a celorlalte puncte de trecere a frontierei situate la frontiera cu Bulgaria, precum PCTF Vidin – Calafat, PCTF Kardam – Negru Vodă, PCTF Oryahovo – Bechet (ferry), PCTF Dobromir – Krushari (maxim 3,5 tone), PCTF Kainardzha – Lipniţa (maxim 3,5 tone), PCTF Nikopol – Turnu Măgurele (ferry) şi PCTF Svishtov – Zimnicea (ferry), ultimele patru PCTF cu program de funcţionare în intervalul orar 8,00 – 20,00.

Podcast-uri disponibile tuturor utilizatorilor, adăugate de YouTube Music