India, în fața unui nou dezastru: cutremur de 6 grade

Din câte se știe până la această oră, nu există victime

Foto: Ministrul Apărării al Statului Assam / India

În cursul zilei de astăzi, un cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter a lovit din plin India. Seismul a avut loc în partea de nord-est a țării, informează Institutul de Geofizică din Statele Unite ale Americii (UGGS), potrivit DPA, citat de Digi24.

Cutremurul, a doua lovitură pentru India, într-un timp extrem de scurt

Cutremurul care a avut loc la ora 2:21 GMT s-a produs la o adâncime de 34 de kilometri, potrivit aceleiași surse. Acesta a avut loc la 10,9 kilometri nord-est de orașul Dhekiajuli al statului Assam.

Ministrul Apărării, Himanta Biswa Sarma, a postat pe Twitter fotografii ale dezastrului

Din câte se știe în acest moment, nu există victime, însă anumiți supraviețuitori descriu seismul ca echivalentul sfârșitului lumii.

Cu toate că nu există victime, vorbim totuși de pagube însemnate.

Țara se afla deja în mijlocul altui dezastru

În mod sigur, nu putem spune că există un moment oportun în care se poate întâmpla un cutremur, cu toate astea, putem cu siguranță să afirmăm că acesta nu era momentul ca încă o tragedie să se reverse peste India. Țara se confruntă de câteva săptămâni cu lipsa de oxigen, din pricina multelor cazuri de infectare cu Covid-19, sistemul medical fiind depășit total de situație.

Citește și: Incendiu puternic la o shaormerie cunoscută din Capitală