O femeie din Gorj, amendată după ce a alertat fals poliția

Ea a spus că a fost sechestrată și amenințată cu moartea

Poliţiştii din judeţul Mehedinţi au aplicat o amendă în valoare de 4.000 de lei unei femei de 34 de ani din comuna Teleşti, judeţul Gorj, după ce aceasta a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa că este sechestrată şi ameninţată cu moartea, potrivit g4media.ro.

După ce a fost identificată de poliţişti, femeia a recunoscut că apelul a fost unul fals, fiind o provocare în timpul unui joc. 

Apelul a fost făcut duminică seară, din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, au anunţat luni reprezentanţii IPJ Mehedinţi.”La data de 26 martie a.c., ora 20.42, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Baia de Aramă au fost sesizaţi telefonic de o persoană necunoscută cu privire la faptul că este sechestrată şi ameninţată cu moartea, ulterior terminalul mobil fiind închis şi nu s-a mai putut relaţiona cu persoana care a făcut sesizarea. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Baia de Aramă care în urma verificărilor efectuate au stabilit că terminalul mobil de pe care s-a făcut apelul apare localizat pe o stradă din oraşul Baia de Aramă, iar din datele obţinute a fost identificat un imobil unde s-ar fi putut afla persoana în cauză”, a transmis IPJ Mehedinţi. 

După ce poliţiştii au intrat în locuinţă, au identificat rapid apelantul, respectiv o femeie de 34 de ani

 ”Având în vedere caracterul sesizării poliţiştii au pătruns în imobilul respectiv, unde au identificat şase persoane printre care şi o femeie de 34 de ani, din comuna Teleşti, judeţul Gorj. Aceasta a relatat poliţiştilor că în urma unei provocări primite în timpul unui joc, a apelat nejustificat Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 de pe telefonul mobil al unei alte persoane şi a sesizat faptul că este sechestrată şi ameninţată cu moartea, aspecte neconforme realităţii”, mai precizează IPJ Mehedinţi.Poliţiştii au amendat-o pe femeie cu 400 de lei nerespectarea prevederilor OUG 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

Gabriela Firea: Susțin orice discuție onestă pentru completarea Constituției. Cred că e nevoie de articole prin care să se acorde în mod clar mai multe drepturi