Gabriela Firea: Susțin orice discuție onestă pentru completarea Constituției. Cred că e nevoie de articole prin care să se acorde în mod clar mai multe drepturi femeilor

Ministrul Familiei a participat, astăzi, la ceremonia solemnă de aniversare a Centenarului Constituției României Întregite.

Constituția este legea de căpătâi pentru fiecare stat democratic, pentru fiecare nație modernă și care se dorește dreaptă pentru întregul său popor, a declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea: O constituție „trebuie să cuprindă o redactare pe cât mai aproape de limba poporului, pentru a fi înțeleasă de toți cetățenii României întregite Ea va trebui să devină catehismul politicii naționale, iar studierea și adâncirea ei, un stimulent de educațiune politică a națiunii”, spunea Dimitrie Gusti, creatorul sociologiei românești.

Ministrul Familiei a participat, astăzi, la ceremonia solemnă de aniversare a Centenarului Constituției României Întregite. Potrivit ministrului Familiei, se împlinesc 100 de ani de la adoptarea primei Constituții a României moderne, la 28 Martie 1923, legea fundamentală a țării formate după Marea Unirea de la 1918.

Gabriela Firea: Constituția înseamnă, de fapt, drepturile fundamentale ale românilor și unitatea statului român

Respectarea acestei legi fundamentale este obligatorie pentru toți și spune despre noi cine suntem. Desigur, legea fundamentală trebuie să țină pasul cu vremurile și poate e nevoie de o revizuire în anumite puncte.” Susțin orice discuție onestă pentru completarea Constituției. Cred că e nevoie de articole prin care să se acorde în mod clar mai multe drepturi femeilor. Doar așa vom avea cu adevărat egalitate de șanse între femeile și bărbații din România. Voi lupta mereu pentru asta”, a declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea a participat, la invitația UNICEF România, la lansarea aplicației mobile de educație parentală Bebbo