Mașinile autonome ar putea circula pe unele drumuri din Marea Britanie începând din 2026

Anunțul a fost făcut de ministrul britanic al Transporturilor, Mark Harper

Masina
Masina sursa foto pixabay

Automobilele autonome ar putea apărea pe unele drumuri dintr-o țară europeană începând din 2026. Anunțul a fost făcut miercuri, 27 decembrie, de ministrul britanic al Transporturilor, Mark Harper, potrivit ziare.com.

 În prezent, autoturismele echipate cu tehnologie de conducere autonomă nu sunt autorizate să circule pe drumurile din Marea Britanie

O iniţiativă legislativă guvernamentală cu privire la vehiculele autonome este în prezent discutată în Parlament, ceea ce înseamnă că un cadru legal pentru automobilele autonome ar urma să fie pus la punct până la finele lui 2024, a spus Harper. ”Probabil că încă din 2026 oamenii vor vedea cum vor fi introduse unele elemente ale acestor autoturisme care au capacităţi complete de conducere autonomă. Va fi treptat, astfel că vor fi companii care vor introduce această tehnologie pentru a fi utilizată în anumite locuri”, a declarat Mark Harper. 

Oponenţii acestei tehnologii, care a fost testată în SUA, susţin că automobilele autonome pot provoca accidente

De asemenea, in statul California, Autoritatea de reglementare a cerut firmei Cruise, divizia de vehicule autonome a gigantului General Motors, să înlăture vehiculele sale de pe şosele după un accident care a avut loc în luna octombrie. Mark Harper susţine că tehnologia automobilelor autonome are potenţialul de a îmbunătăţi siguranţa rutieră. 

”Tot ce am văzut despre vehiculele automatizate şi tehnologiile pentru conducere autonomă este foarte concentrat pe menţinerea oamenilor în siguranţă”, a spus oficialul britanic. Conform unei iniţiative legislative anunţate în luna noiembrie, Marea Britanie intenţionează să îi facă responsabili pe producătorii de automobile, mai degrabă decât pe proprietarii automobilelor autonome, responsabili din punct de vedere legal pentru eventualele accidente. Guvernul de la Londra a spus să proiectul legislativ îi va proteja pe utilizatori şi va promova siguranţa în industria automobilelor autonome. Plăci din scoarța Pământului lipsesc