O tânără a fost arestată preventiv, fiind acuzată că ar fi furat donațiile pentru cazuri medicale

Polițiștii au identificat 190 de persoane prejudiciate de femeie.

O tânără în vârstă de 33 ani din Oradea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile,după ce în ultimii 2 ani ar fi profitat de tragediile unor familii care se confruntau cu probleme sociale sau medicale. Ea este acuzată de fals informatic și înșelăciune în formă continuată. Femiele și-ar fi însușit banii proveniți din  donaţiile care le erau oferite. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Biroul de presă al Polliţiei Bihor, cazul a fost descoperit de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice., potrivit g4media.ro.

Tânăra a profitat de vulnerabilitatea unor persoane care cereau ajutor pe reţelele de socializare, pentru copii cu probleme grave de sănătate, familii defavorizate, care se confruntau cu o situație materială grea, copii orfani, animale aflate în suferință

Femeia a preluat şi a distribuit anunţurile umanitare, dar a modificat conturile bancare ale beneficiarilor reali, înlocuindu-le cu conturile sale personale, pentru a-și însuși banii din donații. Ea ar mai fi pretins că este reprezentanta unei fundații umanitare și ar fi solicitat bani diverselor persoane fizice sau juridice, sub pretextul ajutorării unor persoane cu probleme dificile.

Până în prezent, polițiștii au identificat 190 de persoane care au fost prejudiciate astfel, prejudiciul total provocat fiind estimat, momentan, la peste 40.000 de lei, au comunicat oamenii legii.

Femeia se numeşte Gabriela Claudia Scorţea, ea fiind reţinută pentru 24 de ore. Locuinţa ei a fost percheziţionată, poliţiştii ridicând telefoane mobile și laptop-uri, pentru cercetări. În cursul aceleiași zile, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au prezentat-o pe Gabriela Scorţea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, procurorul propunând Judecătoriei Oradea, arestare preventivă a acesteia. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele femeii un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Stare de alertă în județul Maramureș, din cauza gunoaielor