Raluca Turcan

Potrivit vicepremierului Raluca Turcan, administrația își dorește un început de an normal, corelat cu „normele normalului” acestei perioade, firește. Conform spuselor acesteia, părinții își doresc, în marea lor majoritate, reîntoarcerea elevilor pe băncile școlii. Astfel, dat fiind condițiile inoportune, este nevoie de măsuri de protecție de care trebuie să se țină cont cu sfințenie.

Raluca Turcan: „Avem analize care arată că între 60 şi 70 la sută dintre părinţi îşi doresc copiii lor să se întoarcă la şcoală şi să se întoarcă în condiţii de educaţie faţă în faţă”

„Ne dorim din suflet ca începerea anului şcolar să fie privită cu normalitate. Evident, virusul există, trebuie să avem grijă cum ne protejăm sănătatea, dar în acelaşi timp să nu afectăm baza dezvoltării societăţii noastre şi anume sistemul de educaţie. Şi avem analize care arată că între 60 şi 70 la sută dintre părinţi îşi doresc copiii lor să se întoarcă la şcoală şi să se întoarcă în condiţii de educaţie faţă în faţă, să poată să interacţioneze între ei, evident, cu măsurile de protecţie”, a declarat Raluca Turcan miercuri, la Realitatea Plus.

„Până în data de 7 septembrie se realizează aceste anchete epidemiologice şi după aceea, până în 10 septembrie, inspectoratele şi şcolile cu DSP-urile stabilesc în ce scenariu intră (verde, galben sau roşu – n.r.). Pentru situaţiile în care ajungem la un sistem de educaţie online am concentrat foarte multe resurse pentru asigurarea de device-uri pentru acces la mijloacele de comunicare online şi pentru acoperirea cu Internet. Lucrăm cu ANCOM-ul astfel încât să crească gradul de acoperire cu internet”, a mai spus vicepremierul Raluca Turcan.

Astfel, aceasta a menționat că, în contextul începerii școlii, administrația centrală face eforturi pentru ca acesta să se deruleze în cele mai bune condiții, ținându-se cont atât de măsurile de prevenire a răspândirii virusului.

Citește și: Popescu vrea să se apuce de treabă și promite că România va produce energie

#News