Monica Anisie
Monica Anisie

Ministrul Educației Monica Anisie a declarat în cursul zilei de astăzi că școlile în regim fizic ar putea fi închise acolo unde rata de incidență va depăși ciota de 3 la mia de locuitori. Din acel moment, școala se va desfășura strict online, fiind posibilă chiar carantinarea anumitor zone, unde riscul de infectare este unul crescut. Aceeași informație a fost, de altfel, susținută și de premierul Ludovic Orban care, în finalul declarației sale a adăugat că speră să „nu se ajungă aici”.

„Este reglementat în hotărârea de guvern. Dacă este depăşită rata de incidenţă de 3 la mie, cazuri cumulate pe ultimele 14 zile, şcolile vor trece în regim online, integral. De asemenea – aici trebuie făcută o evaluare foarte serioasă, ştiţi că, de regulă, am zis că scoatem focarele, cazurile care nu reflectă răspândirea în comunitate – se poate ajunge inclusiv la carantinarea anumitor zone. Sperăm să nu se ajungă aici şi am convingerea că oamenii înţeleg situaţia prin care trecem, că vor avea grijă şi că se vor păzi de infectare”, spunea premierul Ludovic Orban, la finalul unei vizite la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.

Monica Anisie, pregătită de scenariul roșu

„Am solicitat această întâlnire a. î. să ne pregătim dacă există posibilitatea să intrăm în scenariul roșu. Am luat în calcul toate variantele. Acum rata la nivelul municipiului este de 2,69. Nu e peste 3″, a spus ministrul Educației, Monica Anisie.

Citește și: Potrivit INSP, Bucureștiul e sub cod roșu

#News