Când vine vorba de începutul anului școlar, în contextul pandemiei de coronavirus, părinții români sunt neîncrezători în Executiv (48%), Ministerul Sănătății (35%) și Ministerul Educației (30%), în vreme ce gradul cel mai mare de încredere vine, surprinzător, chiar din partea școlii (61%),  se arată într-un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)„Înapoi la școală”. Mai mult, aproape jumătate dintre părinți au recunoscut că, din declarațiile recente ale autorităților, nu au înțeles modalitatea în care se va stabili modul în care va începe școala.

Autorii acestui studiu, la care au participat 1.175 de părinți cu copii de vârstă școlară (5 – 19 ani) care vor frecventa cursurile în anul școlar 2020-2021, au notat că elevii au acces limitat la școala online (la care se va ajunge în cazul în care se vor suspenda cursurile).

„15% dintre părinții din România declară că lipsa unei conexiuni de internet (lipsa totală sau cu o calitate corespunzătoare) nu le permite copiilor lor să facă școală online. Acești copii se află cu preponderență în mediul rural. Este vorba de aproximativ 450.000 de elevi care nu au acces la școală online, din cauza limitelor conexiunii sau a lipsei acesteia.

Familiile din urban sunt mai dotate când vine vorba de dispozitive (desktop sau laptop) care pot fi folosite pentru școala online. Majoritatea părinților din mediul rural au un telefon inteligent care poate fi folosit pentru școala online, dar aceasta nu înseamnă că au pentru fiecare copil din familie.

Mai mult de un sfert (28%) dintre părinți declară că dispozitivele pe care le dețin nu sunt suficiente ca număr, disponibilitate și funcționalitate pentru școala online, deficitul cel mai mare fiind înregistrat în mediul rural”, se arată în studiu.

Transilvania și Banatul vor la școală, în mod fizic

În ceea ce privește modalitatea în care se vor desfășura cursurile începând din 14 septembrie, „Două treimi dintre părinți agreează începerea școlii, în format clasic, chiar dacă virusul nu a fost complet eliminat. Aceștia provin din Transilvania și Banat, zone cu infrastructură școlară mai bună decât în alte regiuni și în care copiii învață, cu preponderență, într-un schimb”, a reieșit din sndajul IRES.

Sănătatea copiilor – prioritatea zero

Prioritatea părinților pentru acest an școlar, conform sondajului IRES, este sănătatea copiilor. Aceasta se „poate traduce” prin dotarea școlilor cu materiale consumabile de igienă. În continuare se află formarea profesorilor, amenajarea corespunzătoare a spațiilor pentru  distanțare și se încheie cu digitalizarea conținuturilor și crearea de lecții online.

Citește și: La școală, pe proprie răspundere

#News