Mobila regretatei actrițe Stela Popescu, scoasă la vânzare pe internet

Este vorba de scaunele pe care Stela Popescu le ținea în living,

Mobila regretatei actrițe Stela Popescu, pe care o ținea în living, a fost scoasă la vânzare de rude pe un site de comerț specializat. Este vorba de cele cinci scaune pe care Stela Popescu le ținea în living, prețul cerut fiind de aproape 1.000 de euro, fiind asigurat transport gratuit în toată țara.

„Set de 5 scaune lemn masiv, sculptate în stil Chippendalle, restaurate și retapițate cu motive vegetale specifice și picioare de tigru la Bavaria Kulturhaus, zona Universitate. Tradițiile naționale nu se pierd. Setul a aparținut regretatei artiste Stela Popescu”, se arată în descrierea anunțului de vânzare al scaunelor.

Au trecut patru ani de la moartea actriţei Stela Popescu. Colegii de scenă încă păstrează lucrurile actriţei. Liliana Mocanu a mărturisit că în locul Stelei Popescu din cabina teatrului nu a mai stat nimeni, de patru ani. Liliana Mocana a povestit că Stela Popescu a fost modelul ei.

„Aici sunt mănuşile doamnei Stela Popescu, cu care eu joc în acest personaj „Madam Găină”. Aceştia sunt ochelarii doamnei Stela. Pe acestea le-am primit eu şi cu ele plec din teatru. În această cabină nu a stat nimeni, decât Stela Popescu, această este masa ei, la care nu se aşează nimeni, niciodată. Am păstrat totul exact aşa cum a fost.

Mi-a fost foarte greu când am preluat această cabină. Am refuzat să vin în cabina asta. Era şi foarte proaspăt, totul s-a întâmplat într-un nefast noiembrie, iar domnul Arşinel a zis în decembrie, ‘Mocanu, coborî jos!’. Să ştiţi că nu vreau să par absurdă, dar eu o aştept şi ştiu că vine în fiecare seară la galerie.

Pentru mine, doamna Stela a fost modelul meu şi mi-am pierdut tiparul”, a declarat actriţa Liliana Mocanu.

Alexandru Arşinel suferă după Stela Popescu. La mai bine de patru ani de la moartea celebrei actriţe, partenerul ei de scenă şi cel mai bun prieten, are un mare gol în suflet. Acesta se simte singur fără cea care i-a fost colegă de scenă o viață întreagă.
Actorul a fost nevoit să se pensioneze recent, din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat în ultima perioadă. Actorului i s-a promis un post de consilier artistic, însă Nicușor Dan nu i-a mai prelungit contractul.

Cum își menține Delia silueta de invidiat!